ONU: Populația mondială va atinge ''vârful'' în acest secol, apoi va scădea

ONU: Populația mondială va atinge ''vârful'' în acest secol, apoi va scădea
scris 12 iul 2024

Populația mondială va atinge "vârful" maxim de creștere în acest secol, în jurul anului 2080, pentru ca apoi să înceapă să scadă, până la punctul în care, în 2100, va fi pierdut 700 de milioane de locuitori, o scădere de 6%, potrivit unui raport al ONU intitulat "World Population Prospects 2024" (Perspective privind populația mondială 2024 - n.r.) și elaborat de Departamentul de Afaceri Economice și Sociale al Națiunilor Unite (UN DESA), informează EFE.

Totodată, potrivit raportului ONU, în societățile cu fertilitate scăzută și rate ridicate de îmbătrânire a populației, imigrația va fi "principalul motor al schimbării" și al dinamizării demografice, începând de acum și până în anul 2100, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
La Guvern mai apar 50 de posturi, cu salarizare între 1.200-2.600 euro și sporuri de până la 30%. Scaune de 1.700 lei și birouri de 3.000 lei pentru șefi CITEȘTE ȘI La Guvern mai apar 50 de posturi, cu salarizare între 1.200-2.600 euro și sporuri de până la 30%. Scaune de 1.700 lei și birouri de 3.000 lei pentru șefi

În raportul său, ONU estimează că, de la cei 8,2 miliarde de locuitori câți are planeta în prezent, populația mondială va crește până la un maxim de 10,3 miliarde, iar acesta va reprezenta "vârful" înainte ca populația să înceapă să scadă.

Motivele acestei scăderi relativ apropiate a populației sunt mai multe, dar dintre toate iese în evidență rata scăzută a natalității din cele mai mari economii ale lumii, în special China - unde rata fertilității este mai mică de 1,4 copii pentru o femeie.

În medie, la nivel mondial, femeile aflate la vârstă fertilă au astăzi un copil mai puțin decât în anii 1990.

Alte motive au de-a face cu scăderea ratei mortalității și cu o speranță de viață mai mare, care după epidemia de coronavirus a crescut din nou la 73,3 ani. Se estimează că până la sfârșitul anilor 2050 mai mult de jumătate din populație va trăi până după vârsta de 80 de ani.

În general, o populație mai mică este o veste bună, deoarece înseamnă "o presiune ecologică mai scăzută a impactului uman ca urmare a reducerii consumului", a declarat Li Junhua, secretarul general adjunct pentru afaceri economice și sociale.

"Vârful" demografic a fost atins deja în 63 de țări, aproape toate în așa-numita "lume dezvoltată", între care în China, Germania, Rusia și Japonia, astfel că în aceste state se așteaptă o reducere netă a populației de 14%. Într-un alt grup de țări în care Brazilia și Iranul ies în evidență, acest "vârf" va avea loc începând de acum și până în 2054. În fine, în restul de 126 de țări, acest vârf nu se va atinge decât în a doua jumătate a secolului.

În acest ultim grup de țări în care populația va continua să crească decenii la rând se află India, Pakistan, Indonezia, Nigeria și - în mod curios - Statele Unite, notează EFE.

Către anul 2080, în lume vor fi mai mulți oameni cu vârsta de peste 65 de ani decât cei sub 18 ani și un număr mai mare de persoane în etate (peste 80 de ani) decât sugari cu vârste sub un an.

În 50 de țări din întreaga lume, imigrația va fi cea care va atenua efectele unei populații în scădere și tot mai îmbătrânite: sosirea migranților va crește natalitatea și va contribui la o ușoară scădere a vârstei medii a populației.

Mai exact, potrivit raportului ONU, migrația internațională va fi primul factor de creștere a populației în 52 de țări din lume până în 2054, iar această cifră va crește la 62 de țări până în 2100.

"Migrațiile internaționale se numără printre marile tendințe demografice care modelează lumea noastră. Dacă gestionăm provocările și profităm de oportunități, putem accelera eforturile pentru a realiza o dezvoltare incluzivă și durabilă", subliniază Organizația Națiunilor Unite în raportul său.

Mai mult, ONU insistă că, în cazul țărilor cu niveluri de fertilitate "relativ scăzute" - și menționează aici Australia, Canada sau Statele Unite - imigrația va determina o continuare a "creșterii populației".

Aproape jumătate dintre angajații BCE sunt expuși riscului de epuizare, unii au și gânduri suicidare CITEȘTE ȘI Aproape jumătate dintre angajații BCE sunt expuși riscului de epuizare, unii au și gânduri suicidare

În Statele Unite, de exemplu, populația în anii 2054 și 2100 ar fi cu 13%, respectiv cu 36% mai mică "fără contribuția imigrației", subliniază raportul ONU. Și aceasta pentru că, împreună cu reducerea mortalității, imigrația "va ajuta la contracararea" unei rate de fertilitate sub nivelul de înlocuire (2,1 copii pe femeie) și va permite populației să continue să crească în următoarele decenii și în țări precum Danemarca, Finlanda, Islanda, Irlanda, Olanda, Norvegia și Elveția.

"Într-o țară închisă față de migrație, când fertilitatea rămâne sub nivelul de înlocuire pentru o perioadă prelungită, numărul femeilor aflate la vârsta reproducerii începe să scadă", a avertizat ONU, care estimează că numărul femeilor aflate la vârstă fertilă din aceste țări va scădea cu 33% între 2024 și 2054.

În ceea ce privește factorul emigrație, Națiunile Unite consideră că, în general, acesta "nu are un impact mare" asupra dimensiunii populației țărilor care sunt furnizori de emigranți, cu excepția celor care au o "fertilitate ultrascăzută" (sub 1,4 copii la o femeie), unde "probabil va contribui considerabil la reducerea" numărului de locuitori până în 2054.

"În aceste țări, crearea mai multor oportunități de muncă decentă și încurajarea revenirii emigranților pot fi abordări de explorat și s-ar putea dovedi mai eficiente în stoparea declinului demografic pe termen scurt decât politicile care vizează creșterea nivelurilor de fertilitate", susține ONU, care trage totodată un semnal de alarmă cu privire la efectele reducerii semnificative a ponderii populației active pe piața muncii. 

viewscnt
Afla mai multe despre
onu
populatie