Guvernul olandez a anunțat că, de săptămâna viitoare, va începe eliberarea anticipată de deținuți din cauza lipsei de locuri în închisori, transmite dpa.
Anunțul a fost făcut de Ingrid Coenradie, secretar de stat în Ministerul Justiției, în Parlamentul de la Haga.
Ea a mai precizat că se află în prezent în discuții cu Estonia pentru eventuala închiriere de celule de penitenciar în această țară, scrie Agerpres.
Deocamdată, obiectivul este să se reducă pedepsele cu trei zile, însă această reducere ar trebui majorată la o săptămână. Este posibil, de asemenea, ca unele pedepse să fie anulate complet. 'Nu pot exclude acest lucru, atât de rea e situația', a afirmat secretarul de stat.
Ea a explicat că toate celelalte măsuri au fost deja epuizate, chiar și celulele de arest preventiv din secțiile de poliție fiind ocupate în totalitate.
Motivele acestei crize ar fi un deficit de personal penitenciar și faptul că tribunalele olandeze dispun în prezent condamnări mai lungi.
Mulți deținuți au fost deja eliberați anticipat, iar în unele cazuri executarea pedepselor a fost suspendată până când a devenit disponibilă o celulă.
În urmă cu doar câțiva ani, în Olanda exista un exces de celule libere, ceea ce a determinat autoritățile să închidă unele penitenciare.