O nouă idee a ministrului Turismului: înființarea unei Poliții Turistice care să îi sancționeze pe cei care intră în apă ignorând avertismentele salvamarilor

O nouă idee a ministrului Turismului: înființarea unei Poliții Turistice care să îi sancționeze pe cei care intră în apă ignorând avertismentele salvamarilor
scris 25 sep 2017

Ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, propune înființarea unei Poliții Turistice, care să fie desprinsă din rândul Poliției Locale pentru fiecare stațiune, iar structura nou apărută i-ar putea sancționa pe turiștii care nu respectă recomandările salvamarilor de a intra în apă sau pe cele ale salvamontiștilor atunci când pot apărea probleme în zonele montane.

El a declarat luni, la Constanța, că trebuie avută o discuție cu asociațiile municipiilor, orașelor și comunele, dacă pot înființa Poliția Turistică, arată news.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

“Cred că trebuie să vorbim cu asociațiile respective, adică Asociația Municipiilor din România, Asociația Orașelor din România și Asociația Comunelor din România, dacă introducem Poliția Turistică, în funcție de bugetele pe care le au, dacă pot organiza genul acesta de Poliție la nivelul aparatului local, adică din poliția locală să se facă și această chestiune poliția turistică”, a spus ministrul Turismului, care recent a propus înlocuirea frunzei cu o oaie pe brandul turistic al țării.

FOTO Cel mai nou și mai inedit job de pe litoral: îndrumător pentru turiștii care traversează calea ferată CITEȘTE ȘI FOTO Cel mai nou și mai inedit job de pe litoral: îndrumător pentru turiștii care traversează calea ferată

Întrebat dacă Poliția Turistică ar putea să le interzică turiștilor, de exemplu, să intre în apă atunci când salvamarii arborează steagul roșu, care interzice scăldatul, Mircea Titus Dobre a afirmat că ar trebui luată în calcul și o amendă în cazul în care nu sunt respectate recomandările salvamarilor.

“În proiectul de lege există drepturi și obligații la turiști. Statul vine și instituie o cheltuială publică pentru ceea ce înseamnă activitatea de salvamar. Când este afișat steagul roșu, atunci toți cetățenii sunt informați că există un pericol pentru sănătatea și pentru integritatea lor. În momentul în care salvamarul intervine, cred că se instituie o cheltuială suplimentară, dar lăsând la o parte cheltuială suplimentară, deja intervine partea de risc și salvamarul poate să pățească ceva, Doamne-ferește, și atunci cred că trebuie să existe și noțiunea de amendă, nu ? Avem și drepturi, dar avem și obligații în același timp”, a spus ministrul Turismului.

Turoperator: O treime din turiștii de pe litoralul românesc sunt bucureșteni. Județele care trimit cei mai puțini turiști la mare și cine plătește mai mult pentru cazare CITEȘTE ȘI Turoperator: O treime din turiștii de pe litoralul românesc sunt bucureșteni. Județele care trimit cei mai puțini turiști la mare și cine plătește mai mult pentru cazare

El a menționat că acest lucru s-ar putea întâmpla și în zonele montane, nu doar pe litoral, de sancționare a turiștilor care merg în zone periculoase deși au fost informați asupra pericolului la care se expun.

“Cu cei din Salvamont am tot discutat, pentru că peste tot pe unde am participat la aceste dezbateri publice, i-am avut prezenți și pe cei din Salvamont. Și dânșii se gândeau la o variantă de genul acesta, mai ales în zonele unde există, cel puțin iarna, pericol de avalanșe sau mai sunt momente când apare tot felul de evenimente naturale care pot duce la alunecări de teren și exemplele pot continua. Și acolo să existe anumite momente în care să previi, să informezi cetățenii să nu se ducă în zonele respective, dar dacă nu țin cont și intră într-o zonă de risc, atunci într-adevăr să discutăm despre o sancțiune. Nu știu, rămâne de văzut și de stabilit”, a mai spus ministrul Turismului.

Mircea Titus Dobre a fost prezent luni, la Constanța, la dezbaterea proiectului de lege a Turismului, la eveniment luând parte reprezentanți ai autorităților locale și agenți economici din Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Tulcea și Constanța.

viewscnt
Afla mai multe despre
turisti
turism
litoral