Numărul pensionarilor scade ușor. Cât este pensia medie

Numărul pensionarilor scade ușor. Cât este pensia medie
scris 11 sep 2023

Un număr de 4.766.378 de pensionari era înregistrat la finele lunii august 2023 în România, cu 134 persoane mai puține comparativ cu luna precedentă, iar pensia medie a fost de 1.965 de lei, conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP).

Dintre aceștia, 662.658 aveau perioade lucrate în agricultură, pensia medie fiind de 564 de lei, arată Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
FOTO Cristiano Ronaldo a pus la dispoziția supraviețuitorilor cutremurului din Maroc hotelul său luxos din Marrakesh CITEȘTE ȘI FOTO Cristiano Ronaldo a pus la dispoziția supraviețuitorilor cutremurului din Maroc hotelul său luxos din Marrakesh

Din totalul pensionarilor din sistemul public de pensii, numărul celor care s-au pensionat la limita de vârstă era de 3.815.785 de persoane, dintre care 2.193.074 femei, în timp ce pensia medie se situa la 2.190 de lei.

Pensie anticipată au primit, în august 2023, un număr de 5.951 persoane (2.778 lei, pensie medie), pensie anticipată parțială 89.486 de persoane (2.021 de lei pensia medie) și pensie de invaliditate 396.594 de persoane (pensie medie de 860 lei), dintre care 44.922 de persoane pentru gradul I de invaliditate (741 lei, pensie medie).

În aceeași lună, pensia de urmaș s-a acordat unui număr de 458.426 persoane (1.027 lei pensia medie), în timp ce ajutor social au primit 136 de pensionari (462 de lei, în medie). 

viewscnt
Afla mai multe despre
pensie
casa națională de pensii