Administrația Națională de Meteorologie (ANM) arată cum va fi vremea în intervalul 13 octombrie – 26 octombrie, în întreaga țară.
Jumătatea lunii octombrie aduce temperaturi nocturne ce se vor apropia de cele de îngheț, mai ales la munte, dar și în Transilvania și Moldova, în intervalul 15 – 21 octombrie, cu accent pe datele de 16, 17 și 18 octombrie, când temperaturile din timpul nopții pot ajunge la 0 – 2 grade Celsius sau chiar sub această limită.

Cum va fi prognoza pe regiuni, valabilă în intervalul 13 – 26 octombrie 2025:
Banat
Temperaturile din timpul zilei, cu alternanțe de la o zi la alta, vor fi în prima săptămână de prognoză în jurul mediilor multianuale, excepție făcând cele de la mijlocul acesteia când vremea va fi rece. În a doua săptămână de anticipație, la început se va răci, apoi vremea se încălzi, treptat. Astfel, media regională a temperaturilor maxime va fi cuprinsă între 16 și 20 de grade Celsius, cu cele mai mici temperaturi în jurul datelor de 15 și 20 octombrie. Nopțile vor fi caracterizate de perioade cu temperaturi minime mai scăzute decât în mod obișnuit în luna octombrie (în datele de 15-17, respectiv 20 ale lunii în curs) când media acestora va fi de 2 – 4 grade Celsius, iar în restul perioadei de anticipație valorile termice nocturne vor fi apropiate de cele specifice în acest interval de prognoză, cu o medie regională cuprinsă între 4 și 8 grade Celsius.
Vor fi ploi temporare, mai ales începând cu sfârșitul primei săptămâni de prognoză, când este posibil să se înregistreze cantități de apă mai mari.
Crișana
Temperaturile maxime vor oscila de la o zi la alta și se vor situa, în primul interval de prognoză, în jurul celor specifice perioadei, excepție făcând jumătatea săptămânii când va fi frig. La începutul celei de-a doua săptămâni vremea se răcește din nou, apoi treptat se va încălzi la loc. Astfel, media regională a valorilor termice diurne va fi cuprinsă între 14 și 18 grade Celsius, cu cele mai mici temperaturi în intervalele 15 – 16, respectiv 19 – 20 octombrie. Temperaturile minime din timpul nopții vor fi mai scăzute decât în mod obișnuit în această perioadă în datele de 16 – 17 și 20 – 21 octombrie, când media temperaturilor nocturne va fi de 2 – 4 grade Celsius, iar în celelalte nopți aceasta va avea valori apropiate de cele normale pentru intervalul de prognoză și va avea valori cuprinse între 4 și 8 grade Celsius.

Vor fi ploi temporare, mai ales de la finalul primei săptămâni de anticipație, când este posibil să se înregistreze cantități de apă însemnate.
Transilvania
Temperaturile din timpul zilei vor alterna și se vor situa în prima săptămână de prognoză în jurul mediilor multianuale, excepție fiind la începutul intervalului când vremea va fi rece. În a doua săptămână de prognoză, vremea va începe să se încălzească, astfel că media regională a temperaturilor maxime va fi cuprinsă între 12 și 17 grade Celsius, iar cele mai mici valori vor fi în datele de 14 – 16, respectiv 19 – 20 octombrie. Nopțile vor fi cu temperaturi minime mai scăzute decât în mod obișnuit în luna octombrie (în datele de 16 – 18, respectiv 20 – 21 ale lunii în curs) când media acestora va fi de 0 – 2 grade Celsius și se va putea forma brumă, iar în restul perioadei de anticipație valorile termice nocturne vor fi apropiate de cele specifice în acest interval de prognoză, cu o medie regională cuprinsă între 2 și 6 grade Celsius.
Vor fi ploi, temporar, în primele zile din interval și mai ales începând cu sfârșitul primei săptămâni de prognoză, când vor fi posibile cantități de apă însemnate.
Maramureș
Temperaturile maxime vor oscila de la o zi la alta și se vor situa sub cele specifice datei din calendar până în jurul datei de 21 octombrie, când vremea o să înceapă să se încălzească. Media regională a valorilor termice diurne va fi cuprinsă între 13 și 17 grade Celsius, iar cele mai mici temperaturi vor fi în intervalele 14 – 16, respectiv 19 – 20 octombrie. Minimele din timpul nopții vor fi mai scăzute decât în mod obișnuit în zilele de 15 – 17 și 20 – 21 octombrie, când media temperaturilor nocturne va fi de 0 – 2 grade Celsius și vor fi șanse să se formeze bruma, iar în celelalte nopți aceasta va avea valori apropiate de cele normale pentru intervalul de prognoză și va avea valori cuprinse între 3 și 6 grade Celsius.
Vor fi ploi temporare la începutul perioadei de prognoză și mai ales de la finalul primei săptămâni de anticipație, când vor fi posibile cantități de apă însemnate.
Moldova
Temperaturile din timpul zilei vor alterna și se vor situa în prima săptămână de prognoză în general sub mediile multianuale, excepție făcând cele de la finalul acesteia când vremea se va încălzi. În a doua săptămână, la început se va răci din nou, apoi vremea, treptat, se va încălzi. Media regională a temperaturilor maxime va fi cuprinsă între 13 și 17 grade Celsius, cu cele mai mici valori în datele de 13 – 15 și 19 – 20 octombrie. Temperaturile minime din timpul nopții vor fi mai scăzute decât în mod obișnuit în luna octombrie (în datele de 16 – 17, respectiv 20 – 21) când media acestora va fi de 2 – 3 grade Celsius, iar în restul perioadei de anticipație valorile termice nocturne vor fi apropiate de cele specifice în acest interval de prognoză, cu o medie regională cuprinsă între 4 și 8 grade Celsius.

Vor exista ploi temporare, însă în primele zile și mai ales începând cu sfârșitul primei săptămâni de prognoză este posibil să se înregistreze cantități de apă însemnate.
Dobrogea
Temperaturile maxime vor fi în prima săptămână de prognoză în jurul mediilor multianuale, cu excepția zilelor de la mijlocul intervalului, când vremea va fi rece. În a doua săptămână, la început se va răci, apoi vremea o să se încălzească la loc. Media regională a temperaturilor maxime va fi cuprinsă între 14 și 19 grade Celsius, cu cele mai mici valori în datele de 14 – 16, respectiv 19 – 21 octombrie. Temperaturile minime din timpul nopților vor fi mai scăzute decât în mod obișnuit în luna octombrie (în datele de 16 – 17, respectiv 20 – 21) când media acestora va fi de 5 – 7 grade Celsius, iar în restul perioadei de anticipație valorile termice nocturne vor fi apropiate de cele specifice în acest interval de prognoză, cu o medie regională cuprinsă între 8 și 11 grade Celsius.
Va ploua în primele zile din interval și mai ales începând cu sfârșitul primei săptămâni de prognoză, când vor fi posibile cantități de apă însemnate.
Muntenia
Temperaturile din timpul zilei vor oscila de la o zi la alta, vor fi în primul interval de prognoză în jurul celor specifice datei din calendar, însă excepție face jumătatea săptămânii când vremea va fi rece. La începutul celei de-a doua săptămâni vremea se va răci, apoi treptat vremea se va încălzi, iar media regională a temperaturilor va fi cuprinsă între 14 și 20 de grade Celsius, cu cele mai mici valori în intervalele 15 – 16, respectiv în jurul lui 20 octombrie. Temperaturile minime din timpul nopții vor fi mai scăzute decât în mod obișnuit în această perioadă în datele de 16 – 17 și 20 – 21 octombrie, când media temperaturilor nocturne va fi de 3 – 5 grade Celsius, iar în celelalte nopți media va avea valori apropiate de cele normale pentru intervalul de prognoză și va avea valori cuprinse între 6 și 8 grade Celsius.
Vor fi ploi, temporar. Sunt posibile cantități de apă însemnate la începutul perioadei și mai ales de la finalul primei săptămâni.
Oltenia
Temperaturile din timpul zilei vor fi, în prima săptămână de prognoză, în jurul mediilor multianuale, mai puțin la jumătatea intervalului, când va fi mai frig decât în mod normal. În a doua săptămână, la început se va răci, după care vremea va începe să se încălzească. Media regională a temperaturilor maxime va fi cuprinsă între 15 și 20 de grade Celsius, cu cele mai mici valori în datele de 15 – 17, respectiv 10 – 21 octombrie. Temperaturile minime de pe timpul nopții vor fi mai scăzute decât în mod obișnuit în luna octombrie (în datele de 16 – 17, respectiv 20 – 21), când media acestora va fi de 4 – 6 grade Celsius, iar în restul perioadei valorile termice nocturne vor fi apropiate de cele specifice în acest interval, cu o medie regională cuprinsă între 6 și 8 grade Celsius.
Se vor înregistra ploi temporare. Și începând cu sfârșitul primei săptămâni posibil să se înregistreze cantități de apă însemnate.