Nou punct de frontieră în zona Beba Veche, la granița cu Ungaria și Serbia

Nou punct de frontieră în zona Beba Veche, la granița cu Ungaria și Serbia
scris 8 mai 2023

Guvernele României și Ungariei încep consultările informale, la nivel de experți, pentru deschiderea unui punct de frontieră în zona Beba Veche, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Timișoara.

Un memorandum în acest sens a fost aprobat, dar subprefectul de Timiș, Sorin Ionescu, susține că nu se cunoaște în momentul de față o dată a deschiderii punctului de trecere a frontierei.

Urmărește-ne și pe Google News
FOTO Gmail afișează reclame mai multe și mai intruzive CITEȘTE ȘI FOTO Gmail afișează reclame mai multe și mai intruzive

“E o etapă necesară, acum n-o să putem să spunem că se va întâmpla mâine dimineață sau într-un an de zile, depinde de cât de rapid se vor mișca în cadrul acestor negocieri, în cadrul acestor comisii. E o etapă necesară. Practic, odată ce ai și acest punct de vedere, o să treci la partea tehnică, referitoare la modul de amplasare și la toate celelalte. (Reporter: De ce nu include și partea sârbă?). Punctul de frontieră va fi pe relația cu Ungaria, lucru pe relație cu Serbia. Serbia nu este stat membru al Uniunii Europene. Dacă cineva din România vrea să ajungă în Serbia, pe acolo intră în punctul româno-maghiar, după aceea în punctul maghiaro-sârb”, spune Sorin Ionescu.

Triplex Confinium, punctul în care se întâlnesc granițele României, Ungariei și Serbiei, este sărbătorit în fiecare an prin deschiderea temporară a punctului de trecere a frontierei dintre cele trei țări. În timp ce Ungaria și Serbia au un punct permanent de trecere a frontierei, legătura dintre cele două țări vecine făcându-se printr-un drum asfaltat, de partea română asfaltul se termină în câmp.

viewscnt
Afla mai multe despre
frontiera
romania
ungaria