Noi măsuri de relaxare în București: creșterea gradului de ocupare al restaurantelor, cafenelelor și sălilor de spectacol la 50% și organizarea evenimentelor în aer liber cu 300 de participanți

Noi măsuri de relaxare în București: creșterea gradului de ocupare al restaurantelor, cafenelelor și sălilor de spectacol la 50% și organizarea evenimentelor în aer liber cu 300 de participanți
scris 13 mai 2021

Prefectul Capitalei Alin Stoica a anunțat că în ședința de joi a Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență au fost decise noi măsuri de relaxare, aferente ratei de infectare din scenariul verde, respectiv creșterea gradului de ocupare permis în localuri - de la 30% la 50%, permiterea spectacolor de tip drive-in, cu 3 persoane în mașină, precum și spectacolele în aer liber, cu maximum 300 de spectatori. În schimb, este menținută restricția circulației pe timp de noapte între orele 22.00 și 5.00.

„Pot fi organizate evenimente drive in. De asemenea, evenimente in aer liber cu 300 de participanți”, a afirmat Alin Stoica, joi după ședința CMBSU.

Urmărește-ne și pe Google News

Întrebat când vor putea merge toți copiii fizic la școală, prefectul Capitalei a răspuns: „Copiii toți vor putea merge la școală când rata scade sub 1 la mie”, scrie News.ro.

Societatea și-ar dori o nouă abordare din partea autorităților în lupta împotriva fumatului CITEȘTE ȘI Societatea și-ar dori o nouă abordare din partea autorităților în lupta împotriva fumatului

El a mai anunțat că în București a fost atins numărul de un milion de persoane vaccinate cu cel puțin o doză, ceea ce este un lucru încurajator.

„Așteptăm scenariile epidemiologilor. În București am atins azi numărul de 1 milion de persoane vaccinate cu cel puțin o doză. Deci lucrurile arată încurajator. În alte state, unde rata de vaccinare este mai crescută s-a renunțat la purtarea măștii. Există și la noi discuții ca în zonele de spații de birouri sau unde sunt persoane vaccinate”, a explicat Stoica.

Acesta a adăugat că încă va fi menținută restricția privind circulația pe timp de noapte. O decizie privind o relaxare în acest sens trebuie să fie luată de Guvern, a mai spus Stoica.

„Există aceleași restricții de noapte ca și până acum. Deocamdată pe hotărârea de Guvern care prelungește starea de alertă aceasta e măsura și anume limitarea circulației între 22.00 și 5.00. Guvernul va trebuie să revină asupra măsurii, în funcție de situația epidemiologică. Sub 1 la mie este scenariul pentru școli și anume elevii vor putea veni toți fizic la școală. Nu avem măsuri speciale pentru agenții economici”, a conchis prefectul Capitalei.

VIDEO Profit TV - Să ajutăm business-ul. Dan Fați, CEO Dacris: Firmele se pregătesc pentru revenirea angajaților la birouri. Tombole cu premii, ciocolată, mic dejun pentru cine vine la birou. Pandemia a sporit gradul de suprasolicitare de trei ori, la 25% CITEȘTE ȘI VIDEO Profit TV - Să ajutăm business-ul. Dan Fați, CEO Dacris: Firmele se pregătesc pentru revenirea angajaților la birouri. Tombole cu premii, ciocolată, mic dejun pentru cine vine la birou. Pandemia a sporit gradul de suprasolicitare de trei ori, la 25%

Conform raportării primite de autorități, incidența în Capitală joi este 1,3.

Alin Stoica a declarat, miercuri seară la Digi 24, că la finalul săptămânii viitoare, dacă se menține trendul, s-ar putea ajunge la rata pentru scenariul verde pentru școli.

viewscnt
Afla mai multe despre
masuri de relaxare
pandemie
bucuresti