Neînțelegeri între stat și firma privată care cobora turiștii în Salina Slănic, vizitele sunt oprite pe termen nedefinit. În acest timp, liftul stă nereparat din 2014

Neînțelegeri între stat și firma privată care cobora turiștii în Salina Slănic, vizitele sunt oprite pe termen nedefinit. În acest timp, liftul stă nereparat din 2014
scris 2 apr 2018

Accesul turiștilor în mina Unirea din Salina Slănic Prahova a fost sistat de Societatea Națională a Sării (Salrom), controlată de Ministerul Economiei, până la "clarificarea situației cu operatorul de transport", după ce, în weekend, un număr de 22 de turiști israelieni, printre care opt copii, au fost implicați într-un accident, fiind transportați la spital cu diverse traumatisme, inclusiv cranio-cerebrale.

Accidentul a survenit după ce microbuzul cu care coborau în salină s-a răsturnat pe o parte.

Urmărește-ne și pe Google News
EXCLUSIV VIDEO Incident într-o cursă TAROM București-Timișoara, doi pasageri au fost coborâți din avion pentru injurii CITEȘTE ȘI EXCLUSIV VIDEO Incident într-o cursă TAROM București-Timișoara, doi pasageri au fost coborâți din avion pentru injurii

"Stimati vizitatori,
Vă informăm că accesul turiștilor în Mina Unirea va fi sistat până la clarificarea situației cu operatorul de transport.
Vă mulțumim pentru înțelegere și vom reveni cu informații în cel mai scurt timp", este acum mesajul companiei de stat.

Surse locale au declarat pentru News.ro că firma de transport al cărei microbuz a fost implicat în accidentul care a avut loc duminică după-amiază a solicitat rezilierea contractului cu Salrom.

Mina Unirea, situată la o adâncime de 208 metri, pe o suprafață de 53.000 metri pătrați, a fost deschisă vizitării după anul 1970. 

Liftul care cobora vizitatorii în mină s-a defectat însă în anul 2014, după ce s-a prăbușit din cauza supraîncărcării, iar de atunci instalația nu a fost repusă de stat în funcțiune.

În acest moment, transportul către salină este efectuat cu microbuze ale unei societăți private de transport care coboară printr-un tunel de aproximativ două sute de metri. 

viewscnt
Afla mai multe despre
salina
microbuz