Ministrul Sănătății: La nivel local este posibilă carantinarea unor anumite localități. Prelungirea stării de alertă, aproape iminentă

Ministrul Sănătății: La nivel local este posibilă carantinarea unor anumite localități. Prelungirea stării de alertă, aproape iminentă

Foto: Inquam Photos / George Călin

scris 14 iul 2020

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat că, în acest moment, nu se impune o nouă stare de urgență din cauza numărului de persoane infectate cu coronavirus, dar că, în condițiile în care legislația va permite, anumite localități sau chiar regiuni ar putea intra în carantină. El a subliniat că prelungirea stării de alertă este ”aproape iminentă”.

”În acest moment nu avem evoluție pentru o stare de urgență. Noi suntem pregătiți pentru o perioadă de două săptămâni, cele 14 zile, să avem o evouție fluctuantă odată cu creșterea numărului de cazuri, poate 500, poate 600, poate 700, cu o alternanță, funcție de numărul de recoltări, de anchetele în desfășurare. Dar prelungirea unei stări de alertă, după 15 iulie, este aproape iminentă”, a declarat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, la B1 TV, luni seara.

El a menționat că autoritățile erau pregătite de noi măsuri de relaxare de la 1 iulie, dar că acest lucru nu s-a mai întâmplat din cauza numărului mare de persoane infectate, scrie News.ro

Urmărește-ne și pe Google News
ANALIZĂ Averea românilor a crescut în medie cu doar 7% în 20 de ani, dar poate fi mai puțin afectată de criza coronavirus decât în alte state din Europa Centrală și de Est. 3 scenarii CITEȘTE ȘI ANALIZĂ Averea românilor a crescut în medie cu doar 7% în 20 de ani, dar poate fi mai puțin afectată de criza coronavirus decât în alte state din Europa Centrală și de Est. 3 scenarii

”Suntem într-o stare în care am făcut acele măsuri de relaxare, eram pregătiți la 1 iulie să mai facem alte măsuri de relaxare, dar evoluția nu ne-a permis, amânând aceste măsuri de relaxare. Măsurile de relaxare depind de evoluție, evoluția depinde de noi, ca sistem medical, cum gestionăm cazurile pe care le avem, dar și de partenerii noștri, că sunt agenți economici sau populația civilă, care au niște reguli de respectat”, a explicat Tătaru.

Întrebat dacă vor fi luate măsuri mai drastice în anumite zone, Tătaru a răspuns că este posibilă carantinarea.

”La nivel local este posibilă, în măsura în care o să ne permită legislația, carantinarea unor anumite localități, carantinarea unor anumite regiuni, dar în general este mecanismul izolării de care avem nevoie. Acel pacient sau acea familie, în izolare, își consumă boala. Nemergând în mediul populațional înconjurător nu fac acea transmitere și atunci se închid focarele. Este o regulă foarte simplă”, a subliniat Tătaru.

viewscnt
Afla mai multe despre
ministrul sănătății
nelu tătaru