Ministerul Muncii transmite că a lansat caietele de sarcini pentru obținerea de expertiză profesională necesară celor două reforme asumate prin PNRR, respectiv pensii și salarizare. În ceea ce privește reforma pensiilor, Ministerul precizează că vârsta de pensionare nu va fi modificată, iar stagiul complet de cotizare nu va fi majorat.
”Ministerul Muncii și Protecției Sociale a lansat caietele de sarcini pentru obținerea de expertiză profesională necesară celor două reforme asumate prin PNRR, respectiv pensii și salarizare. Finanțarea expertizei prevăzută în caietele de sarcini este decontabilă integral prin PNRR”, a transmis Ministerul Muncii.
Sursa citată a explicat că asistența tehnică este necesară pentru fundamentarea reformelor în domeniile pensiilor și salarizării din fonduri publice, precum și pentru obținerea de analize, proiecții și ipoteze de lucru necesare pentru elaborarea noilor acte normative în domeniile menționate, scrie News.ro.
Ministerul explică, însă, că proiectele de lege vor fi elaborate de specialiștii Ministerului Muncii.
”Legislația care va fi trimisă în Parlament spre dezbatere și aprobare va fi elaborată de către specialiștii Ministerului Muncii. Rolul consultanților este să pună la dispoziția echipelor tehnice din minister, analize, proiecții și ipoteze de lucru care să ajute la elaborarea și fundamentarea unor proiecte de lege predictibile, echitabile și sustenabile. Precizăm că sprijinul unor specialiști cu expertiză internațională, menționat în caietele de sarcini, a fost înțeles, acceptat și asumat integral de CE prin PNRR”, a mai transmis Ministerul Muncii.
Instituția mai precizează că vârsta de pensionare nu va fi majorată.
CITEȘTE ȘI Cele mai mari amenințări informatice pentru companii”Atragem atenția că viitoarea lege nu prevede majorarea vârstei de pensionare, iar proiectul la care se face referire în caietul de sarcini este cel care a fost deja aprobat de Guvern, care este în dezbatere în Parlament și dă posibilitatea rămânerii în activitate până la 70 de ani celor care doresc”, a mai transmis Ministerul Muncii.
De asemenea, instituția precizează că stagiul complet de cotizare nu va fi modificat.
Actuala lege a pensiilor publice (Legea nr. 263/2010) prevede că stagiul complet de cotizare este de 35 de ani. Acest stagiu va rămâne neschimbat în viitoarea lege.