Metoda "aristocratului care lasă moșteniri fabuloase" este ultima dintre schemele de înșelătorie lansate în România, în această perioadă.
Ținta sunt în principal persoanele în vârstă, care au primit în această perioadă scrisori prin care sunt anunțate că fac parte din familii nobile și că au dreptul la moșteniri importante. Totul pentru o sumă simbolică, de 200 lei.

Potrivit observatornews.ro, o scrisoare de două pagini, semnată și ștampilată, asigura oamenii că au înaintași de viță nobilă.

Semnătura de pe scrisoare este însă a unei instituții inexistente, dar care aparent s-ar afla în subordinea Muzeului Național de Istorie.