Malta a revizuit condițiile de intrare, în contextul pandemiei de COVID-19, România fiind inclusă pe lista roșie. Urmare a acestei decizii, persoanele care vin din România trebuie să îndeplinească acum condiții suplimentare pentru a mai puea intra în Malta.
Astfel, pentru a intra pe teritoriul Republicii Malta, persoanele cu vârsta de peste 12 ani care sosesc din state incluse în zona roșie, printre care și România, trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
· să prezinte dovada completării, anterior călătoriei, a următoarelor formulare:
CITEȘTE ȘI Transformarea digitală, răspunsul industriei asigurărilor la provocările pandemiei. Emiterea și plata online a polițelor au crescut exponențial· formularul electronic de localizare a pasagerului
· formularul național maltez de localizare a pasagerului;
· formularul referitor la starea sănătății
· să prezinte fie dovada efectuării vaccinului împotriva COVID-19, cu condiția să fi trecut cel puțin 14 zile de la administrarea celei de-a doua doze a vaccinului sau a dozei unice, după caz, fie rezultatul negativ al unui test molecular tip PCR, efectuat cu maximum 72 de ore înainte de sosirea în Republica Malta. În situația prezentării unui test molecular negativ tip PCR, persoanele în cauză vor fi supuse măsurii de carantină, timp de 14 zile, conform dispozițiilor autorităților malteze, la un hotel ales de autorități, cu suportarea de către persoana vizată a costurilor aferente;
CITEȘTE ȘI 2021, anul prevenției în business. Ce soluții au companiile în dificultate pentru redresare?· să nu prezinte niciun simptom al infectării cu virusul SARS-CoV2.
Conform informațiilor comunicate de autorități, pe teritoriul maltez sunt recunoscute vaccinurile aprobate de către Agenția Europeană a Medicamentului (EMA): Pfizer-BioNTech; Moderna, Vaxzevria Astra -Zeneca, Johnson&Johnson, iar efectuarea vaccinării poate fi atestată prin prezentarea unuia dintre următoarele certificate:
· Certificatul de Vaccinare eliberat de autoritățile sanitare malteze;
· Certificatul digital european COVID (eliberat de unul dintre statele UE sau Confederația Elvețiană);
· Certificatul de Vaccinare emis de către Autoritatea Națională de Sănătate (NHS) din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord;
· Certificatul de Vaccinare emis de Autoritatea Sanitară din Dubai;
· Certificatul de Vaccinare emis de autoritățile sanitare din Turcia.
Următoarele categorii de persoane nu au obligația de a prezenta un certificat de vaccinare la sosirea în Republica Malta, însă trebuie să prezinte un test molecular (tip PCR) cu rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 72 ore anterior sosirii în Republica Malta:
· persoanele care nu pot fi vaccinate din motive de sănătate. Suplimentar, acestea au obligația de a obține o autorizație scrisă de intrare pe teritoriul Republicii Malta de la Direcția de Sănătate Publică malteză;
CITEȘTE ȘI FOTO LISTA Loturi întregi de înghețată, retrase de la vânzare în România. Primiți voucher· femeile însărcinate, cu condiția prezentării unui certificat medical (tradus în limba engleză);
· copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani;
· cetățenii maltezi sau cetățenii străini cu rezidența în Republica Malta, care la data de 14 iulie 2021 se aflau în străinătate.
Sunt exceptați de la măsura prezentării testului molecular (tip PCR) negativ și de la măsura carantinării copiii cu vârstă de până la 5 ani.
Autoritățile pot dispune ca persoanele care călătoresc în Republica Malta să fie supuse obligației de testare la sosirea în țară, dacă provin dintr-o zonă considerată cu risc ridicat. Cheltuielile de testare sunt suportate de persoana în cauză.