Cererea formulată de România și adresată Maltei de extrădare a prințului Paul a fost respinsă de Curtea de Apel, după ce aceasta a constatat un "risc real și personal" de încălcare a drepturilor fundamentale ale acestuia, relatează The Times of Malta
Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, anunță că instanța de fond din Malta a hotărât predarea lui Paul-Philippe al României, condamnat la trei ani și patru luni de închisoare pentru cumpărare de influență și complicitate la abuz în serviciu.
Ministra Justiției Alina Gorghiu a anunțat că va fi rejudecată predarea fugarului Paul-Philippe al României. „Instanța a admis apelul formulat de parchet, a desființat hotărârea de refuz al predării și a trimis cauza la rejudecare. Acesta rămâne în arest până la pronunțarea unei soluții definitive, cererea de eliberare pe cauțiune fiind respinsă tot astăzi”, a adăugat ea.
Reprezentanții Ministerului Justiției au transmis că o nouă solicitare a lui Paul Philippe al României de a fi eliberat a fost respinsă de către Curtea Constituțională a Maltei. Acesta rămâne în arest până la judecarea definitivă a cererii de predare și anume 17 iunie.
Un tribunal din Malta a respins cererea autorităților române de extrădare a prințului Paul Philippe al României, magistratul estimând că există un "risc real" ca acesta să sufere o încălcare a drepturilor sale fundamentale, relatează Times of Malta.
Insulele Comore, Puerto Rico și Surinam au cele mai mari impozite pe profit din lume. Europa are în Malta singura prezență din top 10.
Operatorul aerian Air Malta și-a încetat operațiunile pentru a face loc unei alte companii aeriene deținute de guvern, KM Malta Airlines, după ce autoritățile de reglementare ale Uniunii Europene au blocat acordarea unui nou ajutor public pentru transportatorul național, au declarat compania aeriană și guvernul maltez, transmite Reuters.
Peste trei milioane de vizitatori străini au sosit anul trecut în Malta, un nivel record, a anunțat Turismului, Clayton Bartolo, transmit Xinhua și publicația Malta Today.
Penele de electricitate pe scară largă din Malta, una dintre cele mai populare destinații turistice din Europa, au dus la critici dure față de guvernul premierului Robert Abela, mediul de afaceri temându-se că situația ar putea afecta sezonul estival de anul acesta, relatează Reuters.
Grecia și Malta sunt mult în urma celorlalte țări din Uniunea Europeană în ceea ce privește înghețarea activelor rusești sancționate din cauza războiului Moscovei împotriva Ucrainei, potrivit unui oficial UE și unui document intern, transmite The Guardian.
Cu tot mai multe îmbolnăviri de COVID, în lume încep să apară recomandări și chiar restricții în destinațiile apreciate vara de români.
7 zile, 7 nopți și 7 experiențe de trăit în Malta, Insula Mierii sună ca un titlu de film, dar este, de fapt, un titlu de vacanță ca în filme. Cel puțin așa promit reprezentanții Malta Travel, care au lansat, pentru turiștii români din acest an pachete de călătorie începând de la 299 de euro, pentru 7 nopți de cazare, transport, bagaj de cală de 20 de kilograme, demipensiune și asistență turistică în limba română, la hotel Bella Vista, plus croazieră în marele port al Vallettei inclusă.
Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a stabilit noi excepții de la măsura carantinei pentru personal navigant și unele categorii de șoferi. Totodată, a fost actualizată lista statelor considerate cu risc epidemiologic.
După o perioadă în care vacanțele au fost puse pe „pauză”, iar munca, stresul și anxietățile au pus stăpânire pe viețile oamenilor, tot mai mulți români vor să intre în Noul An fără stresul restricțiilor orare și aleg să petreacă Revelionul în Malta, la temperaturi de primăvară și prețuri mai mici decât în stațiunile cu ștaif din țară.
Malta va deveni, în această săptămână, prima țară europeană care legalizează cultivarea și posesia de canabis pentru uz personal, depășind Luxemburgul, care anunțase în octombrie că intenționează să legalizeze cultivarea și consumul în viitorul apropiat.
Unul dintre cei mai bogați afaceriști din Malta, Yorgen Fenech, a fost inculpat pentru asasinarea jurnalistei anticorupție Daphne Caruana Galizia, potrivit documentelor depuse în instanță de procuratură, transmite Reuters.
Malta a revizuit condițiile de intrare, în contextul pandemiei de COVID-19, România fiind inclusă pe lista roșie.
Malta a renunțat la închiderea frontierelor pentru călătorii nevaccinați împotriva COVID-19, cu câteva ore înainte de intrarea în vigoare a acestei măsuri anunțate la 9 iulie, în schimb impunând acestora o perioadă de carantină, notează AFP.
Decizia Maltei de a-și închide frontierele pentru călătorii nevaccinați împotriva COVID-19 'contravine regulilor europene', a declarat duminică secretarul de stat francez pentru afaceri europene, Clément Beaune, făcând apel la autoritățile malteze să accepte pașaportul sanitar comunitar.
Malta le va cere începând de săptămâna viitoare tuturor călătorilor să prezinte dovada vaccinării împotriva COVID-19, a anunțat ministrul sănătății din această țară, în contextul creșterii numărului de cazuri de coronavirus.
Comisia Europeană a luat măsuri suplimentare împotriva Ciprului și Maltei în cadrul procedurilor privind încălcarea dreptului comunitar, din cauza schemelor pe care aceste țări le aplică pentru a acorda cetățenie unor investitori din afara UE, scheme cunoscute și sub denumirea de „pașapoarte de aur”, scrie publicația greacă I Efimerida.
Malta a vaccinat cu cel puțin o doză de ser anti-Covid 70% din totalul populației adulte, devenind prima țară din Uniunea Europeană care a obținut imunitatea colectivă, a anunțat ministrul Sănătății.
Malta va plăti până la 100 de euro turiștilor care decid să-și petreacă vacanța de vară în această țară, o măsură prin care autoritățile malteze doresc să sprijine sectorul turistic în plină pandemie de coronavirus și pentru care a alocat 3,5 milioane de euro, transmite EFE.
Comisia Europeană (CE) a deschis marți o procedură de infringement împotriva Ciprului și Maltei, vizând programele acestor state de acordarea cetățeniei prin intermediul unor investiții, cunoscute și sub numele de ”pașaportul de aur”, relatează Reuters.
Compania germană Wirecard, cu operațiuni și în România și aflată în centrul unui scandal contabil de proporții, a procesat plăți pentru un cazino online din Malta, folosit pentru spălarea de bani de către o grupare mafiotă italiană, ‘Ndrangheta din Calabria, scrie Financial Times.