Litoralul pentru roți: Restricții și devieri pe autostrada București-Constanța până la jumătatea lunii iulie

Litoralul pentru roți: Restricții și devieri pe autostrada București-Constanța până la jumătatea lunii iulie
scris 8 iun 2019

Drumul către Litoral va fi un coșmar, cel puțin pentru prima jumătate a acestei veri, Centrul Infotrafic anunțând că pe Autostrada A2 București-Constanța, între localitățile Perișoru și Ștefan cel Mare, județul Călărași, pe tronsonul kilometric 124+600 - 131+200 de metri, se execută lucrări de reparații pe toate benzile ale sensului de mers București-Constanța, circulația fiind astfel deviată pe sensul Constanța-București, până în data de 15 iulie.

De asemenea, circulația rutieră este deviată de pe calea 1 (București - Constanța) pe calea 2 (Constanța - București), pe tronsonul kilometric 86 - 97, între localitățile Vâlcelele - Dragoș Vodă, judetul Călărași, unde se desfășoară pe câte o bandă pentru fiecare direcție.

Urmărește-ne și pe Google News

Tot pe Autostrada A2 București - Constanța, din cauza denivelărilor și gropilor apărute la partea carosabilă, se circulă cu restricție de viteză de 80 km/h până la finalizarea lucrărilor de reparații, între București și Fundulea (judetul Calarasi), pe tronsonul kilometric 12-36.

Patronatele din turism cer demiterea directorilor CNAIR și a șefului Biroului de Poliție Autostrada A2, acuzând că lucrările la Autostrada Soarelui în sezon afectează grav turiștii, și amenință că vor refuza să-și mai plătească taxele CITEȘTE ȘI Patronatele din turism cer demiterea directorilor CNAIR și a șefului Biroului de Poliție Autostrada A2, acuzând că lucrările la Autostrada Soarelui în sezon afectează grav turiștii, și amenință că vor refuza să-și mai plătească taxele

Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) acuză ritmul lent cu care se desfășoară lucrările de reparații la autostrada A2 și faptul că acestea au loc în sezonul estival început la 1 iunie, lucru care afectează grav fluxul de turiști către litoralul românesc. Patronatele cer demiterea directorului Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) și a șefului Biroului de Poliție Autostrada A2, pe care-i consideră responsabili de blocajele de pe autostradă și că pun în pericol viața turiștilor. Dacă lucrările la autostradă nu se încheie până pe data de 15 iunie, hotelierii amenință cu grevă fiscală pe termen nelimitat, pe parcursul căreia susțin că vor refuza să mai plătească taxe către statul "ai cărui funcționari, plătiți cu salarii uriașe, umilesc de ani de zile turiștii care îsi fac concediul pe litoralul românesc".

viewscnt
Afla mai multe despre
trafic
litoral
turism
autostrada
restrictii
devieri