Mihaela Madina, elevă a Liceului Teoretic “Axente Sever” din Mediaș, șefă de promoție, a susținut un discurs la festivitatea de absolvire care a devenit rapid viral pe internet.
În discurs, eleva a vorbit despre școala românească, despre ce ar trebui să se întâmple, despre profesori și despre elevi. Mihaela Madălina Goage a vorbit deopotrivă despre lucrurile mai puțin bune din școală. Eleva a folosit de mai multe ori expresia mai “Mai e mult până departe”, potrivit sibiu100.ro.
Discursul integral al elevei la festivitatea de absolvire:
“Stimați profesori și părinți, dragi colegi,
Am pregătit un discurs în calitate de șefă a promoției 2015 – 2019. Un discurs atipic, un discurs mesaj, nu de complezență.
Sunt lucruri bune în acest liceu, însă nu pe acelea doresc să le evidențiez deoarece sunt sigură că ceilalți colegi vor vorbi despre ele și nu are rost să ne repetăm.
Acest discurs reprezintă… o strigare îndurerată, o strigare menită să ridice un semnal de alarmă, o strigare care să ne trezească din indiferența în care suntem. Acestui discurs i-am atribuit și un titlu… “Mai e mult până departe”.
Până când profesorii nu vin la școală pentru copii, până când profesorii nu vor conștientiza care este menirea lor cu adevărat, până când aceștia nu-și vor preda materia astfel încât elevul să nu aibă nevoie de meditații…. mai e mult până departe.
Până când elevii, la rândul lor, nu-și vor da interesul, nu vor mai fi indiferenți la nereguli, spunându-și că nu are rost că tot nimic nu se rezolvă… mai e mult până departe.
Până când părinții nu se vor implica cu adevărat și nu va fi o strânsă legătură între părinți-elevi-profesori, o legătură care să ducă la o preocupare pentru îmbunătățirea sistemului… mai e mult până departe.
Putem observa un cerc vicios, o indiferență, și până când nu rupem cercul… mai e mult până departe.
Până când orele de curs nu se vor mai desfășura într-o nesfârșită monotonie, în care profesorul alege, și aici vreau să atrag atenția că el alege să dicteze în defavoarea stimulării gândirii și a creativității… mai e mult până departe.
Atât timp cât la nivel general există o reticență la orice, reticență din partea conducerii școlii, reticență din partea profesorilor, din partea elevilor și a părinților… mă întreb, eu cu mintea mea, ce schimbare așteptați? Mai bine spus, chiar vă doriți una?
Ce însemna ca un liceu sa aibă prestigiu? În niciun caz nu vine din purtatul uniformei, ci tot dintr-un purtat, dar de grija … pentru elevii săi. Un purtat de grijă în mod real, pe care elevii să-l simtă, să-l trăiască pe pielea lor, să-l cunoască … așa în mod real, nu din slogane care folosesc cuvinte frumoase, dar fără substanță, cum e sloganul liceului: “O școală prietenoasă deschisă tuturor”.
Până când preocuparea pentru elevi nu va fi, cu adevărat, reală și serioasă… mai e mult până departe. Pentru că eu am simțit că nu există o astfel de preocupare… și e trist.
Și tot trist e când nu ni se acordă încredere… Atâta timp cât se tratează cu superficialitate problemele ridicate de elevi… mai avem mult până departe.
Când profesorii își uită menirea… mai avem, nu mult … ci foarte mult până departe. A fi profesor nu este o meserie, ci mult mai mult. Este o vocație.
Angajarea/responsabilitatea profesorilor… îi va angaja/responsabiliza și pe elevi și pe părinți. Lecția aceasta a responsabilizării, a luării lucrurilor în serios, trebuie să o dea profesorii. Până nu o dau… ne putem preface… în continuare… că totul este în regulă.
Îmi spunea odată un professor, și mi-a plăcut, un citat din Marin Voiculescu: “În educație, educatorul să înceapă cu el. Nu înveți pe alții ceea ce vrei, nu-i înveți ceea ce știi, îi înveți ceea ce ești… Educația e floarea culturii trecută prin SUFLET.” Eu,… foarte puțin suflet am văzut.
De zeci de ani se așteaptă noua reformă a învățământului, dar până când nu vom înțelege că schimbarea începe cu fiecare dintre noi (elev-părinte-profesor), până când nu conștientizăm că înnoirea începe din interior… mai e mult până departe.
OMUL SFINȚEȘTE LOCUL!
Și sunt profesori în acest liceu, din păcate puțini, care sfințesc locul, care m-au îndrumat și inspirat, și acelora le mulțumesc din tot sufletul!
Apoi, le mulțumesc colegilor care și-au tocit coatele pe băncile școlii învățând tot ce este de folos… și care au înțeles… că a te exprima ferm, coerent, a-ți susține până în pânzele albe opinia nu este ceva rău.
Dragi profesori, dragi colegi, vă rog (din suflet), nu mai adoptați metoda “lasă că merge și așa”. Aveți curajul să luptați pentru ceea ce e corect. Luptați pentru normalitate. Dacă e nevoie să suferiți nedreptate, suferiți… pentru că este mântuitor!
Vă doresc un parcurs bun tuturor deopotrivă… la colegi mă refer acum: avem toată viața înainte, noi suntem viitorul țării. Haideți să arătăm lucrul ăsta! Să facem numai lucruri bune, fără să profităm de nimeni și nimic, să-i inspirăm pe cei din jurul nostru!
Spor la învățătură și succes la examene! Noi pregătim caii de luptă, izbânda ne-o va da Dumnezeu! Și pentru că am plecat de la ideea că mai e mult până departe, de noi depinde… să fie aproape! Vă mulțumesc!!”
