Fosta șefă PSD a Comisiei Juridice din Camera Deputaților Laura Vicol și soțul ei, Vladimir Ciorbă, au fost reținuți, luni seară, după audierile de la sediul DIICOT, au transmis surse judiciare pentru News.ro.
Laura Vicol, fosta șefă a Comisiei juridice din Camera Deputaților, și soțul ei, Vladimir Ciorbă, au fost scoși din sediul DIICOT și duși cu duba în arestul Poliției, conform Agerpres.
Procurorii au făcut 65 de percheziții domiciliare, în România și Principatul Monaco, în dosarul care vizează un grup infracțional organizat, delapidare cu consecințe deosebit de grave, spălare a banilor, evaziune fiscală, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, stabilirea cu rea-credință de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor. Cercetările vizează 40 de persoane fizice și 32 de firme.
CITEȘTE ȘI Ioana Băsescu, audiată de procurori în dosarul ''Nordis''Procurorii au făcut 65 de percheziții în dosar, în România și Principatul Monaco (63 în municipiul București și în județele Ilfov, Constanța, Galați, Giurgiu, Bistrița-Năsăud și Prahova), într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, delapidare cu consecințe deosebit de grave, spălare a banilor, evaziune fiscală, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, stabilirea cu rea-credință de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor, având ca rezultat obținerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat, toate în formă continuată.
”Cercetările efectuate, până la această dată, vizând 72 de persoane (40 de persoane fizice și 32 de persoane juridice), au relevat că, începând cu anul 2018, trei dintre acestea ar fi inițiat și constituit un grup infracțional organizat, structurat pe un model piramidal cu trei paliere, care ar fi conceput și pus în aplicare un mecanism infracțional complex, constând în promovarea și dezvoltarea unor proiecte imobiliare, sub acoperirea mai multor societăți comerciale, urmate de încasarea de sume de bani de la clienți (cumpărători), delapidarea fondurilor societăților, inducerea în eroare a cumpărătorilor în urma executării ante-contractelor și contractelor de vânzare-cumpărare, evidențierea de operațiuni fictive în contabilitatea societăților controlate în scopul sustragerii de la plata taxelor și impozitelor datorate bugetului de stat și stabilirea cu rea-credință a taxelor (T.V.A.), având ca rezultat obținerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul de stat, ori compensări datorate bugetului general, cauzându-se prejudicii societăților comerciale, clienților cumpărători și bugetului de stat”, a transmis anterior DIICOT.
Potrivit procurorilor, fondurile financiare ilicite astfel obținute ar fi fost supuse procesului de spălarea banilor.
”Din investigațiile efectuate a rezultat că eșalonul secund al grupării de criminalitate organizată ar fi fost format din persoane apropiate liderilor, (aflate în relație de rudenie sau prietenie), care ar fi aderat la grupare și ar fi sprijinit-o activ, prin diverse modalități, sub controlul și îndrumarea acestora, iar ultimul palier ar fi sprijinit grupul infracțional organizat, pe anumite componente sau în anumite perioade, având atribuții de a întocmi documentația aferentă operațiunilor de vânzare a imobilelor, apartamentare, intabulare sau consultanță juridică (notari și avocați) și de a încasa sume de bani provenite din săvârșirea infracțiunii de delapidare, sub diferite titluri justificative”, afirmă anchetatorii.
Potrivit acestora, în perioada 2019-2024, liderii grupului infracțional organizat, prin intermediul a 5 societăți comerciale, ar fi încasat de la clienți persoane fizice sau juridice cu titlu de avans, în cadrul unor promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, respectiv contracte de vânzare-cumpărare (apartamente/parcări și mobilier), peste 957.000.000 de lei (peste 195 de milioane de euro).
Fondurile astfel constituite ar fi fost delapidate, de regulă într-un interval scurt de timp, prin transferuri către persoane fizice, membri ai grupului infracțional organizat, transferuri către persoane juridice, societăți afiliate structurii criminale, plata de salarii, dar și diverse cheltuieli voluptorii, de aproximativ 346.000.000 de lei și 2.400.000 de euro.
CITEȘTE ȘI DOCUMENT Noi dezvăluiri în cazul NordisÎn primele două situații, în majoritatea cazurilor, externalizarea fondurilor ar fi avut la bază pretinse documente justificative, care să dea aparența legalității operațiunilor prin care sumele de bani ar fi ieșit din patrimoniul societăților (avans, dividende, restituire împrumut, cesiune părți sociale, respectiv înființarea și/sau preluarea a zeci de societăți pentru a simula operațiuni economice, astfel încât fonduri consistente având ca proveniență avansurile achitate de către clienți să poate fi externalizate sub aparența unor contracte de prestări servicii sau achiziții de bunuri).
Indiferent de traseul parcurs, sumele de bani ar fi urmat aceeași destinație, conturile membrilor grupării și retragerea în numerar.
În același interval de timp, persoanele în cauză ar fi indus în eroare, în urma executării unor promisiuni de vânzare-cumpărare, acte adiționale și contracte de vânzare cumpărare având ca obiect imobile (apartamente) în cadrul unor ansambluri rezidențiale, mai multe persoane fizice și juridice, în mod direct sau indirect, prin intermediul angajaților societăților cu atribuții în vânzări, prin prezentarea ca adevărate a unor fapte mincinoase constând în finalizarea unor etape ale proiectelor, predarea apartamentelor, către un număr mare de clienți, afirmarea unor procente mari de vânzări, respectiv epuizarea acestora, amânarea nejustificată și repetată a semnării contractelor prin prezentarea deformată a realității obiective și prin presarea clienților cumpărători să accepte alte termene și condiții dezavantajoase, invocarea unor impedimente inexistente la semnarea contractelor (neplata taxelor și impozitelor, argumente false privind întârzierea lucrărilor – vreme nefavorabilă, pandemie sau conflictul armat de la granița cu Ucraina).
CITEȘTE ȘI VIDEO Marcel Boloș: Anul acesta vom da două vouchere pentru alimente și două pachete de alimenteManoperele frauduloase folosite de membrii grupării de criminalitate organizată în raport cu clienții ar fi constat și în vânzarea imobilelor către alte persoane, condiționarea semnării contractelor de vânzare-cumpărare de asumarea unor noi obligații neinserate inițial în promisiunea de vânzare, cum ar fi cedarea folosinței locuințelor pe o perioadă lungă de timp, intenția de a folosi apartamentele edificate în interes propriu - pentru funcționarea hotelului, grevarea imobilelor de sarcini în favoarea unor terțe persoane sau membri ai grupării fără notificarea clientului, interdicția notării la cartea funciară a promisiunilor de vânzare-cumpărare, asumarea în scris a obligației de a nu face aprecieri publice asupra oricărui aspect al relațiilor contractuale sub sancțiunea plății unor daune de valori mari care descuraja orice demers judiciar al clienților.
Cei în cauză ar fi recurs, de asemenea, la recompartimentări ale imobilelor, pentru a îngreuna identificarea apartamentelor care au făcut obiectul promisiunilor de vânzare, obstrucționarea accesului clienților în șantiere, pentru a verifica stadiul lucrărilor, vânzarea în bloc a unui număr mare de apartamente către propriile societăți urmată la scurt timp de rezoluțiunea vânzării, în scopul needificării și/sau nepunerii la dispoziția clienților a imobilelor contractate.
CITEȘTE ȘI Restructurări și la Consiliul Județean ConstanțaAstfel, membrii grupării de criminalitate organizată au produs pagube materiale substanțiale clienților, corelativ cu obținerea de către ei a unor foloase patrimoniale injuste.
În baza aceleiași rezoluții infracționale, în mod repetat și la intervale diferite de timp, liderii grupului infracțional ar fi dispus efectuarea în documentele contabile ale firmelor (persoane juridice cu calitatea procesuală de suspect) de operațiuni fictive de achiziții, în scopul diminuării bazei impozabile și deducerii ilegale a taxei pe valoare adăugată.