Inspecția Judiciară a CSM face verificări în dosarul Coloana Oficială a vicepremierului Oprea

Inspecția Judiciară a CSM face verificări în dosarul Coloana Oficială a vicepremierului Oprea
scris 29 oct 2015

Inspecția Judiciară de pe lângă CSM s-a sesizat în legătură cu o posibilă necompetență a Parchetului de pe lângă Tribunalul București, de a ancheta dosarul Coloana Oficială a vicepremierului Gabriel Oprea, după ce în presă au apărut mai multe articole în care se menționează că DNA ar fi trebuit să ancheteze dosarul, dată fiind funcția de ministru a lui Gabriel Oprea.

Inspecția Judiciară a Consiliului Superior al Magistraturii verifică dacă dosarul Coloana Oficială ar fi trebuit să fie declinat Direcției Naționale Anticorupție (DNA), date fiind calitatea de ministru a lui Gabriel Oprea, natura infracțiunilor care se conturează în dosar și legătura directă dintre faptele comise și atribuțiile sale de demnitar.

Urmărește-ne și pe Google News

"Având în vedere relatările recente din mass media, Inspecția Judiciară s-a sesizat din oficiu, la data de 29 octombrie 2015, cu privire la posibile încălcări ale dispozițiilor procedurale referitoare la competența de efectuare sau supraveghere a urmăririi penale, în dosarul vizând decesul subinspectorului de poliție GIGINĂ BOGDAN-COSMIN, instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București", se precizează într-un comunicat al Inspecției Judiciare.

Profit.ro a relatat încă de ieri despre o posibilă declinare a competenței, de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București, în favoarea DNA. Detalii aici.

viewscnt
Afla mai multe despre
csm
gabriel oprea
verificari