În premieră, un fermier a dat statul în judecată pentru că nu își poate lucra terenurile

În premieră, un fermier a dat statul în judecată pentru că nu își poate lucra terenurile
scris 20 apr 2020

Un fermier a dat statul în judecată pentru că, din cauza carantinei, nu își poate lucra terenurile agricole. Acesta a solicitat, printr-o acțiune în instanță, dreptul de a părăsi locuința astfel încât să-și lucreze suprafețele pe care le deține. Procesul, desfășurat în premieră în România, a fost judecat la Tribunalul Ialomița, instanță care a respins solicitarea fermierului.

Decizia a fost atacată la Curtea de Apel București, iar judecarea cauzei urmează să fie reluată. Fermierul speră ca magistrații din Capitală să-i dea câștig de cauză, informează independentonline.ro, preluat de AGRO TV.

Urmărește-ne și pe Google News
GALERIE FOTO România, de Paști - Lumină prin fereastră și preoți cu măști CITEȘTE ȘI GALERIE FOTO România, de Paști - Lumină prin fereastră și preoți cu măști

Agricultorul, din Țăndărei, a solicitat Tribunalului Ialomița dreptul de a-și lucra terenurile în baza unei Ordonanțe Președințiale. A apelat la acest mijloc de a-și cere drepturile deoarece Ordonanțele Președințiale au un caracter urgent de judecată. Urgența în cazul său emană din faptul că trebuie să-și lucreze terenurile pentru a înlătura riscul de compromitere a culturilor înființate. În solicitarea înaintată instanței, fermierul a cerut judecătorilor să admită intrarea și ieșirea din orașul Țăndărei pentru o singură persoană care are atât studiile necesare, cât și experiența profesională, pentru a supraveghea culturile agricole. Judecătorii Tribunalului Ialomița au respins însă demersul fermierului, invocând că acțiunea este «inadmisibilă».

În motivarea cauzei, magistrații au precizat faptul că «aparența de drept nu este în favoarea reclamantei, cererea acesteia promovată pe calea Ordonaței Președințiale apare ca fiind inadmisibilă». Mai concret, judecătorii au stabilit că, având în vedere carantina impusă la Țăndărei și starea de urgență, fermierul nu are dreptul de a face astfel de solicitări. 

viewscnt
Afla mai multe despre
fermier
virus