Șomerii care acceptă să se angajeze într-o altă localitate, situată la o distanță mai mare de 50 kilometri față de cea în care își au domiciliul, vor încasa o primă de relocare cu care să acopere costul de închiriere a unei locuințe, în baza unui program pregătit acum de Guvern și care va fi denumit ''Prima chirie''.
Prima va acoperi 75% din cheltuielile pentru locuire în noul domiciliu sau noua reședință, dar nu va depăși 900 de lei, și va fi acordată, pe o perioadă de 36 de luni, persoanelor ale căror venituri nete lunare realizate ca persoane singure sau împreună cu familia nu depășesc 5.000 lei/lună.
Vor încasa prima persoanele care se angajează pentru o perioadă de cel puțin un an.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Nu vor beneficia de această primă:
a) persoanele care au mai beneficiat de o primă de relocare în ultimele 36 de luni premergătoare solicitării primei de relocare;
b) persoanele care se încadrează la angajatori cu care au fost în raporturi de muncă sau de serviciu în ultimii 2 ani;
c) persoanele pentru care plata indemnizației de șomaj a fost suspendată, iar ulterior, ca urmare a schimbării duratei contractului individual de muncă, plata indemnizației de șomaj încetează;
d) absolvenții licențiați ai facultăților de medicină, medicină dentară și farmacie care, la data solicitării dreptului, au promovat concursul național de rezidențiat pe locuri sau pe posturi
e) absolvenții instituțiilor de învățământ față de care angajatorii au obligația de a-i încadra în muncă.
CITEȘTE ȘI Doi tineri antreprenori fac ”haine cu spirit”, cu care vor să îmbrace cel puțin 50% din tinerii orășeni în următorii cinci aniPersoanele care beneficiază de prime de mobilitate au dreptul la menținerea acestora și în cazul în care, în perioada de 12 luni de la angajare, le încetează raportul de muncă sau de serviciu la primul angajator și se încadrează în termen de 30 de zile la un alt angajator, în aceleași condiții, respectiv pentru o perioadă mai mare de 12 luni, într-o localitate situată la o distanță mai mare de 50 de kilometri de localitatea în care își au domiciliul sau, după caz, în aceeași localitate în care a fost și primul angajator la care persoana s-a încadrat în muncă și, ca urmare, și-a schimbat domiciliul în acea localitate.
Angajații vor fi însă obligați să restituie integral sumele primite dacă raporturile de muncă încetează într-o perioadă mai mică de 12 luni de la data încadrării sau în situația în care își schimbă domiciliul la vechiul domiciliu, într-o perioadă de 12 luni de la angajare.