Guvernul lasă mai mulți participanți la nunți și botezuri

Guvernul lasă mai mulți participanți la nunți și botezuri
scris 9 iun 2021

Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a propus Guvernului extinderea la 200 a numărului de participanți la evenimentele private, de tipul nunților și botezurilor, desfășurate în interior.

Executivul va prelungi, începând cu 12 iunie, starea de alertă în contextul pandemiei de Covid-19, a anunțat în acest context premierul Cîțu.

Urmărește-ne și pe Google News

Conform hotărârii CNSU, creșterea numărului de participanți la nunți și botezuri până la 200 în spațiile închise va fi permisă dacă toți participanții sunt vaccinați, testați sau trecuți prin boală și se asigură o suprafață de cel puțin 2 metri pătrați pentru fiecare persoană.

Desfășurarea nunților și botezurilor în spații deschise va fi permisă fără limită de participanți, dacă se asigură o suprafață de cel puțin 2 metri pătrați pentru fiecare persoană și toți participanții sunt vaccinați, testați sau trecuți prin boală.

VIDEO PROFIT NEWS TV - Să ajutăm business-ul. Cristian Bărhălescu, Organizația Mamaia-Constanța: Litoralul este pregătit să facă față oricăror restricții, la prețuri bune. Statul trebuie însă să sprijine un sector vital, nu a investit nici în toalete! CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV - Să ajutăm business-ul. Cristian Bărhălescu, Organizația Mamaia-Constanța: Litoralul este pregătit să facă față oricăror restricții, la prețuri bune. Statul trebuie însă să sprijine un sector vital, nu a investit nici în toalete!

Din 1 iunie a fost permisă organizarea de nunți, botezuri, mese festive cu un număr de până la 70 de persoane, în aer liber. Dacă participanții sunt vaccinați, este eliminată restricția privind numărul participanților.

Recent, Guvernul a permis ca nunțile și botezurile să fie permise până la ora 2 noaptea.

Sunt penalizat dacă nu trec pe piața concurențială de energie? Schimb și contorul odată cu contractul la electricitate? Răspunsuri la cel mai des întâlnite întrebări despre liberalizare CITEȘTE ȘI Sunt penalizat dacă nu trec pe piața concurențială de energie? Schimb și contorul odată cu contractul la electricitate? Răspunsuri la cel mai des întâlnite întrebări despre liberalizare

Totodată, pe 28 iunie, în cadrul optimilor al turneului final Campionatul European de Fotbal UEFA 2020 pot participa spectatori cu până la 50% din capacitatea maximă a tribunelor. 

De asemenea, vor putea participa 1.000 de persoane la evenimentele din aer liber aferente campaniei electorale pentru alegerile locale parțiale din 27 iunie.

Astfel, va fi permisă participarea spectatorilor la evenimentul sportiv găzduit de România în cadrul optimilor Turneului Final al campionatului European de Fotbal EURO 2020 până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, cu mențiunea că între 25-50% din capacitatea spațiului pot intra doar persoane vaccinate și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoane vaccinate fără schemă completă, dar prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore.

Totodată, va fi aplicată măsura carantinei cu privire la cetățenii străini și apatrizi care sosesc în România, pentru participarea la meciurile de fotbal din cadrul Turneului Final al Campionatului European de Fotbal EURO 2020 în funcție de încadrarea țărilor/teritoriilor din care sosesc în zone de risc epidemiologic.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
nunti
botezuri
participanti
guvern
relazare
ora
doua
noaptea