Guvernul se angajează într-o reformă a companiilor de stat, aceasta fiind una dintre condițiile ca Planul Național de Redresare și Reziliență să fie acceptat la nivelul UE. "PNRR este un instrument de reformă, pentru asta a fost inventat. Fără reforme substanțiale nu va trece acest plan", a declarat ministrul Cristian Ghinea, la finalul ședinței de Guvern. Potrivit acestuia, companiile de stat fi supravegheate de un departament special de la Secretariatul General al Guvernului (SGG). Nu este pentru prima oară când România se angajează în reforme ale companiilor de stat, acestea având loc când erau încheiate acorduri cu FMI și Comisia Europeană.
Acum, potrivit ministrului Ghinea, "toate companiile de stat din România trebuie să treacă printr-un proces de audit, de profesionalizare". Ministrul a precizat că vor fi eliminate acele excepții introduse de PSD - ALDE în ani anteriori. "Excepția de la profesionalism este o aberație și atunci vom scoate acea listă de excepții", a mai spus Ghinea, potrivit Hotnews.ro.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Potrivit acestuia, Secretariatul General al Guvernului (SGG) va face politica statului român în ce privește companiile de stat.
"Vom crea o entitate la SGG care va avea indicatori de performanță pentru toate companiile de stat și avea un plan de reformă și legare a salariilor din conducerea companiilor de stat de obiective de performanță", a mai spus Ghinea.
- Reforma pensiilor.
- Reforma companiilor de stat.
- Reforme în politica fiscală - adoptarea de măsuri pentru a crește veniturile la buget din impozite, optimizarea cheltuielilor și pentru a asigura aplicarea cadrului fiscal.
- Salarizarea în administrația publică - revizuirea sistemului pentru a evita eventuale creșteri bruște ale cheltuielilor cu salariile.
- Banca Națională de Dezvoltare - crearea și operaționalizarea acestei bănci.
- Administrație publică - un nou sistem pentru a accede în funcțiile publice și un sistem îmbunătățit de promovare, inclusiv pentru funcții de management.
- Justiție - modificarea legilor justiției și consolidarea cadrului anti-corupție.
- Transport fără emisii de carbon - introducerea principiilor taxării verzi, un nou sistem de taxare pentru drumuri, promovarea transportului cu emisii zero.
- Energie Regenerabilă - promovarea eliminării treptate a cărbunelui din mixul energetic și creșterea contribuției din energii regenerabile, sprijin pentru producția de hidrogen și baterii și o reformă a pieței de energie electrică.
- Venitul minim de incluziune (VMI), Prevenție și îngrijire medicală primară, Creșterea ratelor de reciclare, Dialog social sporit, Îmbunătățirea Guvernanței Locale, Cadru îmbunătățit al achizițiilor publice.