Guvernul a redactat o ordonanță care suspendă modificările ce i-au nemulțumit pe ciobani

Guvernul a redactat o ordonanță care suspendă modificările ce i-au nemulțumit pe ciobani

Sursa:Agerpres

Guvernul a redactat, miercuri dimineața, ordonanța de urgență prin care sunt suspendate interdicția de pășunat pe timp de iarnă și limitarea numărului de câini la stână, care însoțesc animalele, pentru nerespectarea căreia au fost introduse recent amenzi, restricții care i-au nemulțumit pe ciobani.

Mai exact, proiectul de ordonanță de urgență redactat de Guvern suspendă, conform informațiilor Profit.ro, prevederile articolului 23 alineatul 1 literele c) și k) din Legea 407/2006 a vânătorii și a protecției fondului cinegetic.

Urmărește-ne și pe Google News

Prevederile respective interzic la acest moment, pentru gestionarea durabilă a faunei cinegetice, pășunatul animalelor domestice în terenul agricol între 6 decembrie și 24 aprilie.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

În același timp, legea stabilește de mai mulți ani că turmele și cirezile pot fi însoțite doar de maximum 3 câini în zona de munte, de 2 câini în zona de deal și de 1 câine la câmpie, inclusiv câinii care asigură paza stânei. Pentru nerespectarea acestei interdicții au fost introduse recent amenzi cuprinse între 500 lei-1.500 lei.

Mai multe sute de ciobani s-au adunat, marți, în fața Parlamentului pentru a protesta împotriva modificărilor adoptate recent asupra Legii vânătorii, care interzic, printre altele, pășunatul pe timp de iarnă și înființarea, întreținerea sau recoltarea culturilor agricole fără asigurarea protecției faunei de interes cinegetic, introducând și amenzi pentru nerespectarea numărului maxim de câini.

Ei au încercat să sară gardul care înconjoară Parlamentul, dar au fost opriți de jandarmi.  Senatorul Cristiana Anghel a ieșit la ei cu un un proiect de lege în mână, spunându-le că va elimina din legislație modificările care i-au nemulțumit, dar ciobanii i-au rupt hârtia în față, replicându-i că nu au încredere în Parlament și nu acceptă să discute decât cu ministrul Agriculturii.

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, i-a cerut premierului Dacian Cioloș ca Guvernul să elimine prin ordonanță de urgență modificările legale care au generat revolta ciobanilor, dar Executivul nu poate modifica printr-un astfel de act o lege promovată integral în Parlament și caută alte soluții tehnice, a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu.

viewscnt
Afla mai multe despre
guvern
ciobani
suspenda