Guvernul a decis: salariu minim de 1.250 lei de la 1 mai. Efectul pentru angajator și angajat

Guvernul a decis: salariu minim de 1.250 lei de la 1 mai. Efectul pentru angajator și angajat
scris 30 dec 2015

Guvernul a decis ca salariul minim să fie majorat la 1.250 lei la 1 mai 2016, aprobând în acest sens o hotărâre în ședința de miercuri. Cuantumul salariului a fost stabilit după negocieri derulate în ultimele săptămâni cu sindicatele și cu patronatele.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a afirmat că această formulă a fost stabilită de acord comun cu sindicatele, iar soluția la care s-a ajuns este "relativ acceptată" de toate părțile, care mai cuprind și patronatele.

Urmărește-ne și pe Google News

"Am încercat, prin această măsură, să reducem impactul negativ secvențial pe care l-ar avea o asemenea decizie asupra unor anumite industrii și prin termenul pe care l-am obținut, cel de 1 mai, încercăm să identificăm mai bine aceste industrii și să găsim elemente de suport pentru a putea suporta și prelua această majorare salarială fără să avem un proces de concediere sau de reducere de activitate semnificativ. Acest risc există. În aceste luni, în care firmele vor beneficia și de noul context pe care îl acordă Codul Fiscal și facilitățile fiscale introduse de la 1 ianuarie, vor putea găsi, sperăm, resurse pentru a integra această majorare salarială fără «daune colaterale semnificative»", a spus Suciu.

Analize preliminare ale Guvernului, prezentate de Profit.ro, relevă că majorarea salariului minim pe economie ar crea dificultăți numeroaselor firme aflate în acest moment în insolvență, iar sectoarele în cea mai mare măsură afectate de o eventuală majorare sunt industria mobilei și cea textilă.

Urmare a acestei majorări, salariul lunar net al unui angajat, fără persoane în întreținere, va fi de 917 lei.

Majorarea salariului minim va conduce la un efort financiar suplimentar suportat de angajator de 1.015 lei/salariat, aferent celor șapte luni de anul viitor, respectiv 145 lei lunar pentru fiecare angajat căruia îi este ridicat salariul minim.

Costul total al angajatorului pentru un salariu minim brut de 1.050 lei este de 1.297 lei și va ajunge la 1.538 lei, după majorarea la 1.250 lei.

Astfel, în prezent, pentru un salariu minim brut de 1.050 lei, un angajator are un cost total de 1.297 lei, însemnând salariul net, taxele și contribuțiile aferente. Practic, un angajat cu minimul pe economie primește în mână 777 lei, în timp ce statul încasează 515 lei din impozit și contribuții.

După majorarea salariului minim brut la 1.250 lei, costul va fi de 1.538 lei. Salariul net va ajunge la 917 lei, mai mare cu 140 lei, decât acum, iar bugetul va avea de câștigat 626 lei, cu 111 lei mai mult față de actualul nivel. Calculul este făcut pentru un angajat care nu are persoane în întreținere.

Stabilirea unui salariu de bază sub acest nivel de 1.250 lei va reprezenta contravenție amendată cu 1.000 - 2.000 de lei, sume distincte de cele prevăzute de Codul Muncii, unde amenzile pentru nerespectarea dispozițiilor privind garantarea în plată a salariului minim brut pe țară sunt cuprinse între 300 lei și 2.000 lei.

Guvernul a decis: salariu minim de 1.250 lei de la 1 mai. Efectul pentru angajator și angajat

Luni seara, Ministerul Muncii a propus creșterea salariului la 1.200 lei brut începând cu luna mai, iar liderii sindicali au insistat pentru o majorare aplicată din ianuarie. Sindicatele au anunțat că așteaptă decizia finală a Guvernului și au amenințat cu proteste din 15 ianuarie dacă salariul minim nu crește din prima zi a anului viitor.

Ulterior, Guvernul a propus ca majorarea să fie aplicată tot din luna mai, dar la 1.250 lei.

Solicitările avansate în negocieri și concluziile sunt prezentate aici.

Guvernul Ponta se angajase să ridice salariul minim la 1.200 lei din ianuarie și la 1.300 lei de la 1 iulie anul viitor, pentru ca la 1 ianuarie 2017 să ajungă la 1.400 lei. Acum, negocierile dintre Guvern și sindicate s-au concentrat doar asupra creșterii salariului minim la 1.200 lei, fără ca cineva să aducă, deocamdată, în discuție și o nouă majorare, de la 1 iulie.

Guvernul a calculat că de majorarea salariului minim brut la 1.250 lei vor beneficia peste 1,1 milioane persoane, mai exact 1.131.686 salariați, dintre care 39.322 bugetari și 1.092.364 salariați din mediul privat.

viewscnt
Afla mai multe despre
salariu minim
guvern
sindicate