Procurorii DIICOT efectuează 59 de percheziții în Brăila, Constanța, Vrancea și București, pentru destructurarea unei rețele formate din medici și farmaciști, care a prejudiciat bugetul Casei de Asigurări de Sănătate cu 9 milioane de lei, prin decontarea de rețele falsificate. Liderul rețelei era un deținut.
Medicii eliberau rețete false, pe numele unor rude, pentru medicamente foarte scumpe, folosite pentru tratarea unor boli grave, precum cancerul, care erau decontate prin intermediul lanțului Ahmeya Pharm, cu ajutorul patronilor acesteia, dar și al mai multor farmaciști.
După ce a fost introdus cardul de sănătate, medicii din rețea au început să elibereze rețete fictive pe numele unor minori internați în centre de plasament.
Până ca autoritățile să descopere rețeaua, membrii ei au prejudiciat bugetul Casei Naționale a Asigurărilor de Sănătate cu 9 milioane de lei. Rețeaua a reușit să funcționeze timp de patru ani, asta și fiindcă a reușit să racoleze funcționari din cadrul caselor județene de asigurări de sănătate, care anunțau când se efectuau controale, ba chiar interveneau pentru ca lanțul de farmacii sau medicii să nu fie sancționați.
Anchetatorii au stabilit că întreaga “afacere” era coordonată de un deținut, Titi Sgîrcitu, prin intermediul soției sale, Liliana Valentina, care administra lanțul de farmacii. Mai mult, procurorii DIICOT verifică și comiterea unor infracțiuni de corupție, în legătură cu transferul lui Titi Sgîrcitu de la Penitenciarul Focșani, la cel din Brăila, pentru a fi mai aproape de soția sa. Anchetatorii au 25 de suspecți și urmează ca, la finalizarea perchezițiilor și audierilor, să decidă dacă și ce măsuri preventive se impun în acest caz.