Gratuități aprobate și decontate de Guvern pentru refugiații din Ucraina - tren, autobuz, transport naval și aerian de tip charter

Gratuități aprobate și decontate de Guvern pentru refugiații din Ucraina - tren, autobuz, transport naval și aerian de tip charter

Inquam Photos/ Alex Nicodim

scris 12 mar 2022

Refugiații din Ucraina vor beneficia în România de gratuitate pe transportul feroviar, rutier, național sau internațional, și naval, iar aceste costuri vor fi decontate operatorilor de transport. În cazuri excepționale, vor putea fi organizate și curse charter pentru transportul refugiaților în alte țări, a stabilit Guvernul.

În contextul invaziei Rusei în Ucraina, Guvernul a decis, prin hotărâre, acordarea de gratuități și facilități cetățenilor străini sau apatrizilor aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina, în vederea reglementării situațiilor actuale.

Urmărește-ne și pe Google News

Cetățenii străini sau apatrizii aflați în situații deosebite, care provin din zona conflictului armat din Ucraina şi care nu solicită o formă de protecţie potrivit Legii nr. 122/2006 privind azilul în România, precum și beneficiarii Deciziei de punere în aplicare (UE) 2022/382 a Consiliului din 4 martie 2022 de constatare a existenţei unui aflux masiv de persoane strămutate din Ucraina şi având drept efect introducerea unei protecţii temporare, beneficiază de gratuitate la toate călătoriile efectuate cu operatorii de transport feroviar, la tren de rang Regio și Interregio, clasa a II a - loc pe scaun, pe perioada staționării temporare sau a tranzitării teritoriului României, în baza actelor de identitate, a documentelor temporare de identitate, de rezidență sau a permiselor eliberate de autoritățile române.

Persoanele menționate care trec în România prin punctul internațional de trecere a frontierei de stat româno-ucraineană dintre localitățile Isaccea și Orlivka, beneficiază de gratuitate, fiind scutiți de la plata tarifelor de trecere cu bacul.

7 zile, 7 nopți și 7 experiențe de trăit în Malta, Insula Mierii CITEȘTE ȘI 7 zile, 7 nopți și 7 experiențe de trăit în Malta, Insula Mierii

Persoanele de mai sus beneficiază și de gratuitate la călătoriile efectuate cu operatorii de transport fluvial pe ruta Isaccea – Galați, pe perioada staționării temporare sau a tranzitării teritoriului României, în baza actelor de identitate, a documentelor temporare de identitate, de rezidență sau a permiselor eliberate de autoritățile române.

Refugiații din Ucraina vor beneficia de gratuitate la transportul rutier național sau internațional, după caz, pe perioada staționării temporare sau a tranzitării teritoriului României, în baza actelor de identitate, a documentelor temporare de identitate, de rezidență sau a permiselor eliberate de autoritățile române.

Comitetul județean pentru situații de urgență sau Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență, după caz, vor stabili capacitățile de transport disponibile în vederea satisfacerii necesitații de transport rutier, pe baza disponibilității transmise de operatorii de transport rutier de persoane și a datelor puse la dispoziție de reprezentantul Autorității Rutiere Române din cadrul comitetului.

Prin capacitate de transport se înțelege numărul de locuri pe scaune din autovehicul.

Emanuel Poștoacă, Nordis Group: Oferim servicii complete, la cel mai înalt standard, pentru turiști, proprietari și investitori CITEȘTE ȘI Emanuel Poștoacă, Nordis Group: Oferim servicii complete, la cel mai înalt standard, pentru turiști, proprietari și investitori

Consiliile județene și Primăria Municipiului București pun la dispoziție, pe site-ul web al instituției, datele de contact în vederea transmiterii de către operatorii de transport rutier de persoane a disponibilității și capacității de transport.

Decontarea contravalorii transportului se face, în urma transmiterii de către operatorul de transport rutier a solicitării de decontare către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, în valoare maximă de:

a) 0,2 lei/persoană/km, pentru transportul rutier național,

b) 0,4 lei/persoană/km, pentru transportul rutier internațional.

Guvernul a mai stablit însă că în situații excepționale, reprezentate de imposibilitatea efectuării transportului refugiaților pe căi feroviare sau rutiere, la solicitarea Ministerului Afacerilor Interne, prin Departamentul pentru Situații de Urgență, cu acordul statului de destinație, se poate organiza transportul gratuit al respectivelor persoane, care vor să părăsească România, prin curse aeriene de tip charter.

Achiziția serviciilor de transport aerian tip charter se va realizea prin procedura de achiziție publică în regim de urgență.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
ucraina
refugiati
gratuitati
tren
autobuz
avio
charter