Terasele din Mamaia și din Portul Tomis s-au dovedit neîncăpătoare pentru turiștii veniți în Constanța de 1 Mai, care le-au luat cu asalt profitând și de vremea plăcută de la malul mării. O altă zonă vizitată de turiști pe 1 Mai a fost faleza Cazinoului din Constanța.
Constanța și stațiunea Mamaia reprezintă zone preferate de către turiști pentru a petrece 1 Mai. Și anul acesta tradiția a fost confirmată, iar mai multe zone din municipiu și din stațiunea era aglomerate. Astfel, în parcarea din Portul Turistic Tomis cu greu se mai găsea un loc liber, iar toate terasele din această zonă erau pline. Oamenii se plimba și pe dig, admirau marea și pescărușii, arată news.ro.
La fel de aglomerat era și pe faleza Cazinoului. Cei mai mulți dintre cei care se aflau în această zonă purtau corespunzător masca de protecție, dar mai erau persoane care fie nu aveau mască, fie o purtau sub nas sau sub bărbie. Turiștii și constănțenii se opreau câteva secunde în fața Cazinoului din Constanța și admirau clădirea care se află acum în plin proces de reabilitare și făceau fotografii.
Imagini pot fi văzute în material și în GALERIA FOTO (news.ro/Cosmin Văideanu)
În fața Acvariului, aflat vizavi de Cazinou se formase o coadă, iar oamenii așteptau să intre să vadă diversele specii de pești. În actualul context epidemiologic în clădirea Acvariului nu este permis accesul în același timp decât pentru 20 de persoane.
Aceeași agitație putea fi întâlnită și în Mamaia, mai mult în zona centrală a stațiunii.
În cupluri sau în grupuri de prieteni, oameni de toate vârstele se plimbau agale. Cei mai mulți erau la terasele din această zonă, alții admirau diversele produse ale magazinelor de suveniruri, iar unii, care probabil nu mai găsiseră loc liber la terase, erau clienții fast-food-urilor din partea centrală a stațiunii.
CITEȘTE ȘI Studiu EY: Companiile raportează scăderi ale cifrei de afaceri, însă doar 19% și-au revizuit politica de prețuri de transferTelegondola, una dintre atracțiile din Mamaia, este funcțională în această perioadă, dar nu avea prea mulți clienți dornici să facă un tur al stațiunii de la înălțime.
Unii oamenii au preferat să facă sport și luaseră cu asalt pista de biciclete din Mamaia, ei fiind încurcați uneori de turiștii care mergeau chiar pe zona specială amenajată vehiculelor cu două roți. Cei mai mulți se plimbau pe biciclete, dar tinerii aleseseră ca mijloc de deplasare trotinetele electrice. De altfel unul dintre ei încerca să circule cu o asemenea trotinetă chiar pe plajă.
CITEȘTE ȘI Viața angajaților și a companiilor în pandemie: O experiență povestită prin ochii consultanței, cu liderii PwC (II)Și alți oameni, nu foarte mulți, aleseseră să facă o plimbare pe nisip și să vadă cum arată plajele lărgite recent din Mamaia, având de mers de la faleză până pe malul mării aproximativ 100 de metri.