Primăria tulceană Chilia Veche a transmis un mesaj către cetățenii comunei în care le recomandă, printre altele, să evite deplasările noaptea pe Dunăre cu bărci cu motor deoarece sunetul motoarelor poate fi confundat cu sunetul dronelor. De asemenea, să anunțe Poliția despre descoperirea unor muniții neexplodate și să nu miște de pe loc materiale explozive - VEZI MAI JOS MESAJUL
Reprezentanții Primăriei Chilia Veche au transmis un mesaj pentru cetățeni, în contextul atacurilor Rusiei asupra Ucrainei care au avut loc în apropierea graniței cu România și al găsirii unor fragmente de dronă în zonă.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
“Ținând cont de evenimentele înregistrate și de contextul geopolitic actual determinat de atacul militar al Rusiei asupra Ucrainei, care a generat atacuri recente și repetate, aflate în imediata apropiere a granițelor cu România, recomandăm cetățenilor: Păstrați-vă calmul, nu intrați în panică, liniștiți-i și pe ceilalți, protejați copiii, bătrânii și femeile. Evitați deplasările pe timpul nopții, evitați angajarea în discuții cu necunoscuți, evitați deplasările noaptea pe Dunăre cu bărci cu motor, deoarece sunetul motoarelor poate fi confundat cu sunetul dronelor folosite în atacul împotriva statului vecin, încercați să-i ajutați pe cei vârstnici sau vulnerabili din familie sau chiar pe vecinii dumneavoastră din aceste categorii de risc, anunțați de urgență organele de poliție, autoritățile administrației publice locale despre descoperirea de muniții neexplodate”, se arată în mesajul Primăriei Chilia Veche.
De asemenea, oamenii sunt sfătuiți cum să reacționeze dacă găseasc muniții neexplodate.
“Nu mișcați de pe loc materiale explozive descoperite neexplodate, nu introduceți în clădiri, încăperi sau locuințe muniții descoperite neexplodate, nu desfaceți și nu folosiți materiale explozive descoperite neexplodate pentru improvizarea diferitelor scule sau ornamente”, au mai precizat reprezentanții Primăriei Chilia Veche.
CITEȘTE ȘI FOTO Produs Nestle, retras de pe piațăDe asemenea, oamenilor li se recomandă să nu lovească, taie sau demonteze munițiile neexplodate, să nu aprindă focul deschis în apropierea munițiilor descoperite neexplodate sau să le introducă în foc, să nu se joace cu muniții descoperite neexplodate.
”Trecem cu toții printr-o încercare, din care putem ieși cu bine doar dacă respectăm regulile și vom acționa împreună. Este extrem de important ca toate recomandările anterioare să fie respectate”, este mesajul Primăriei.