Un incendiu de proporții a izbucnit, miercuri după-amiază, într-un bloc din orașul Horezu, județul Vâlcea. Zece persoane s-au autoevacuat, iar alte două au fost scoase din casă de pompieri. Având în vedere amploarea incendiului, au fost trimise mai multe echipaje de intervenție.
Focul a izbucnit într-un apartament situat la etajul al patrulea într-un bloc de locuințe din localitatea Horezu, flăcrile extinzându-se rapid la acoperișul imobilului, scrie News.ro

21 mai Maratonul Economia Sustenabilă
28 mai Maratonul Fondurilor Europene
”S-au deplasat de urgență forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea, Punctelor de Lucru Horezu și Bunești și Stației de Pompieri Grădiștea, cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime și o ambulanță SMURD. (...) Având în vedere amploarea incendiului și riscul extinderii acestuia, forțele de intervenție au fost suplimentate cu încă trei autospeciale de stingere cu apă și spumă”, au transmis oficialii ISU Vâlcea.

Potrivit acestora, zece dintre locatarii blocului s-au autoevacuat. Alți doi oameni au fost scoși de către pompieri din apartamentul incendiat și inundat cu fum. Persoanele evacuate sunt vârstnici, cei doi, un bărbat și o femeie, fiind predați echipajelor medicale. Ei erau conștienți la momentul la care au fost scoși din apartamentul cuprins de flăcări.