O fotografie, transmisă postului francez BFMTV, arată momentul în care a izbucnit incendiul.
În partea de sus a imaginii se pot vedea primele flăcări la nivelul spumei poliuretanice aplicate pe tavanul localului.
Aceeași fotografie surprinde clienți ai barului ridicând sticlele de șampanie pe care le au în mână și pe care sunt fixate lumânări de tip artificii.
În fundal, se poate vedea și femeia așezată pe umerii unui bărbat.
În imagine se poate vedea o femeie pe umerii unui bărbat, cu sticle în mâini pe care sunt fixate lumânări de tip artificii, aprinse, care sunt aproape de tavan.
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat,semnalează, după incendiul de la clubul din Elveția, în care zeci de oameni au murit, că ”lumea trebuie să învețe că folosirea focurilor de artificii în interior nu este un lucru deloc corect”.
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat,semnalează, după incendiul de la clubul din Elveția, în care zeci de oameni au murit, că ”lumea trebuie să învețe că folosirea focurilor de artificii în interior nu este un lucru deloc corect”.
”Deschide amintiri și aduce amintiri triste. E o tragedie.
De dimineață am fost în legătură și cu colegii noștri din Elveția și cu colegii de la Protecția Civilă Europeană, am vorbit cu colegii de la Serviciul de aviație de salvare al lor, cu care avem o relație foarte apropiată. (...)
Din păcate, trebuie să învețe lumea că folosirea focurilor de artificii în interior nu este un lucru deloc corect”, a afirmat Raed Arafat, la Euronews România.
El a spus că mecanismul de protecție civilă europeană funcționează acum altfel decât în 2015, când a avut loc incendiul de la Colectiv, Arafat arătând că tocmai acel incendiu a făcut ca unele lucruri să fie modificate, la nivel european, în ceea ce privește reglementările aplicabile în astfel de situații.
Raed Arafat este de părere că ”cel mai probabil” cauza incendiului o reprezintă focurile de artificii în interiorul clădirii, Raed Arafat subliniind că autoritățile elvețiene ”nu speculează” cu privire la ceea ce a declanșat incendiul, dar că ”pare că aceasta este cauza”.
Oficialul din Ministerul de Interne a constatat că presa din Elevația ”nu speculează”, așa cum au făcut unii dintre jurnaliștii din România, care au titrat, după incendiul de la Colectiv, inclusiv că s-ar fi ascuns cadavre.
”Prima speculație și atac asupra salvatorilor au fost la primele 30 de minute de la incendiul de la Colectiv. (...) Noi am învățat ceva de atunci, vezi intervenția de la Crevedia”, a adăugat Raed Arafat.
Doi români din Elveția prezintă detalii despre explozia dintr-un bar din stațiunea elvețiană Crans-Montana.
Unul dintre ei spune cum a auzit o bubuitură puternică în momentul în care trecea prin zona localului, cu soția și copiii.
„Am auzit bubuitura, apoi am văzut cum ieșeau oameni arși din local. Atunci am intrat și am încercat să scot fiecare persoană în parte, pentru că erau foarte mulți” , a povestit bărbatul.
Localul arată ca după bombardament, totul este distrus, a mărturisit românul: „Au intervenit foarte mulți oameni din apropiere pentru a da o mână de ajutor, cu toții fiind foarte speriați. Explozia s-a desfășurat timp de 20 de secunde aproximativ, fiind urmată de o flamă enormă. Apoi totul s-a transformat în fum”.
Românul stabilit în Elveția a spus că scenele trăite i-au amintit de incendiul din clubul Colectiv, din 30 octombrie 2015: „A fost ca la Colectiv, pentru că lumea s-a călcat în picioare să poată să iasă din acel restaurant.
Nu au existat uși de siguranță sau alte măsuri care să prevină oamenii, să poată să iasă la timp, iar ei s-au îmbulzit și efectiv s-au călcat în picioare. (…) Deocamdată, oamenii răniți au fost, înțeleg, transportați la spitale din toată țara, dar și în Germania sau Austria”, spune aceasta la Digi 24.
„Barul era supraaglomerat”
O româncă stabilită de 15 ani în Elveția spune că localul era extrem de aglomerat în noaptea de Revelion.
„Am fost în zonă înainte de explozie. Este o zonă foarte turistică, un local cunoscut pentru ambianță. Nu au avut antecedente din punct de vedere al securității, dar este foarte ocupat în timpul sărbătorilor. Barul a fost suprapopulat”, a spus ea.
Explozia dintr-un bar în stațiunea elvețiană de schi Crans Montana a provocat „zeci de morți” și circa 100 de răniți, anunță acum poliția.
În jur de 40 de persoane ar fi murit și alte 100 ar fi fost rănite în incendiu, a declarat Ministerul Afacerilor Externe din Italia, care se bazează pe afirmațiile poliției elvețiene.
Incendiul nu pare să fi fost provocat de un act criminal.
Victimele nu au putut fi identificate imediat din cauza gravității arsurilor suferite.
Două tinere intervievate de BFMTV, care se aflau în clubul de noapte în momentul producerii incidentului, au afirmat că tavanul din lemn al discotecii situate la subsolul barului ar fi luat foc.
„La un moment dat, un ospătar s-a urcat pe umerii altui ospătar (...). Ținea în mâini o lumânare de aniversare, care era foarte aproape de tavan, iar acesta a luat foc în două minute”, au declarat cele două martore.
Potrivit acestora, în interiorul clădirii se aflau câteva sute de persoane.
„Scara de ieșire din discotecă era foarte îngustă, s-a produs o mare aglomerație”, au continuat cele două tinere, care au reușit să fugă în ultimul moment. Acestea au afirmat că au văzut numeroși răniți, mulți grav, prăbușindu-se la ieșirea din bar.
„A avut loc o explozie de origine necunoscută”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliției cantonale, Gaëtan Lathon.
„Există mai mulți răniți și mai multe morți”, a adăugat el.
Poliția a confirmat, de asemenea, că incidentul nu este considerat un atac terorist.
Explozia a avut loc în jurul orei 1:30 (00:30 GMT) într-un bar numit Le Constellation, foarte frecventat de turiști, într-un moment în care petrecăreții sărbătoreau Anul Nou, scrie News.ro.
Imaginile publicate arată o clădire în flăcări și serviciile de urgență în apropiere.
Several people were ki!!ed and others injured after an explosion tore through a bar in the luxury Alpine ski resort of Crans-Montana, Swiss police say.
— Osint World (@OsiOsint1) January 1, 2026
A cantonal police spokesperson told AFP that the blast was of unknown origin while confirming multiple fatalities. pic.twitter.com/GGbEOvvKrk
















