Patru astfel de treceri au fost supraînălțate recent de Administrația Străzilor pe Bulevardul Laminorului.
Urmează încă patru pe Strada Dezrobirii, Calea Văcărești, Bulevardul Laminorului și Lucrețiu Pătrășcanu, la Liceul Nichita Stănescu.
Apoi vor mai fi pregătite alte 13 locații, pentru supraînălțare.
De asemenea, este lansat studiul de fezabilitate pentru suprailuminarea a 140 de treceri de pietoni.



Sunt vizibile noaptea ca ziua, chiar accentuate vizual, ceea ce permite șoferilor să observe din timp pietonii care traversează, arată autoritățile.
Lucrările sunt implementate în special pe străzile și bulevardele unde circulă STB.
În paralel, Administrația Străzilor din capitală a pus stâlpișori pe anumite trotuare, pentru a bloca intrarea mașinilor și a pietonaliza astfel spațiul. Au fost pusi stâlpișori la Academia Română și la Sala Palatului.
Au fost eliberate trotuarele și de pe Valter Mărăcineanu și intersecția de la Cathedral Plaza (Strada Luterană & Berthelot).
Tot stâlpișori au fost puși pe străzile Ion Câmpineanu și Vasile Sion.
Polițiștii locali sancționează șoferii care parchează pe trotuare și pe spațiul verde, mai ales acolo unde în apropiere există locuri de parcare cu plată.
"Politica edilului Capitalei este să scoatem incremental mașinile de pe trotuare. Ce înseamnă asta? Că azi acționăm pe o stradă, mâine pe o altă stradă într-o zonă mai îndepărtată. În paralel, venim cu reparații și amenajări", transmite primăria.
În paralel, două piațete din centrul Bucureștiului au fost deja pietonalizate, fiind eliberate de mașini.
Este vorba de Piața Ion Rațiu - lângă strada Ion Brezoianu – și Piața Italiană, aflată între Colegiul Național ”Spiru Haret” și strada Vasile Lascăr.
La acest moment, urbaniștii analizează dacă traficul rutier va fi interzis total sau parțial în aceste zone.
"Poate fi posibilă mai multă pietonalizare fără să elimini complet traficul. dar acum e practic o parcPrima dintre ele este Piața Ion Rațiu, aflată în proximitatea străzii Ion Brezoianu – una dintre cele mai vibrante artere din Capitală.are, se parchează pe spațiul verde, e o rușine.
Eu pregătesc un proiect de pietonalizare mai largă, fără a elimina complet mașinile. Asta este foarte important. Oamenii au nevoie măcar să ajungă cu un Uber sau să lase pe cineva să se urce într-o mașină.
Dacă elimini complet dintr-o zonă accesul cu mașina, poate să-ți omoare economic zona. Uitați-vă la Centrul Vechi. Acolo avem o mono-specializare de servicii de restaurant și alte tipuri de servicii de noapte. Iar companiile care la început s-au mutat acolo, după pietonalizare nu au rezistat.
Și atunci am învățat din acest mod de pietonaliza excesiv. Și îți dorești acolo un mix de companii care și ziua să aibă activitatea economică, nu doar noaptea. Și atunci ideea care este: nu te poți opri cu mașina, faci o parcare, eventual lângă, să ai acces cu mașina, să vii cu taxiul, să vii cu Uber", spunea primarul general Ciprian Ciucu.
Primarul Capitalei anunța la începutul lunii că pregătește regenerarea urbană a Centrului Bucureștiului.
El a afirmat că a discutat cu un grup de arhitecți și urbaniști din PMB, dar și profesioniști independenți, despre aproximativ 40 de zone, din care să prioritizeze 10 pentru proiecte de regenerare urbană în centrul orașului.
Ciucu a menționat că îl interesează cu precădere Bulevardul Magheru, Calea Victoriei în zona extinsă a Palatului, Piața Amzei, Piața Lahovari, zona Brezoianu, culoarul Dâmboviței.
”Pregătim din timp proiectele de regenerare urbană a Centrului Bucureștiului. Am discutat cu un grup de arhitecți și urbaniști din PMB, dar și profesioniști independenți, despre aproximativ 40 de zone, din care să prioritizăm 10 pentru proiecte de regenerare urbană în Centrul Bucureștiului.

Mă interesează cu precădere Bulevardul Magheru, Calea Victoriei în zona extinsă a Palatului, Piața Amzei, Piața Lahovari, zona Brezoianu, culoarul Dâmboviței, împărțit în patru tronsoane. Nu am finalizat analiza, prioritizarea este în desfășurare”, anunță primarul pe Facebook.
Ciprian Ciucu arată că a evaluat ce se poate face mai rapid pe reparații, care zone necestă reconfigurări, adică PUZ-uri de regenearare urbană (ex. Calea Victoriei/Palatul Regal).
”Primele vor fi implementante începand din acest an, următoarele necesită pasi tehnici și birocratici suplimentari (documentații de urbanism, achiziții de proiectare și lucrări etc.) și vor dura mai mult. Principiile pe care îmi bazez viziunea pentru zona centrală sunt pietonalizarea, mai mult spațiu verde de calitate, aer mai curat și eșapament mai puțin. Pe fiecare proiect vor fi dezbateri publice temeince”, arată primarul.

Ciprian Ciucu mai spune că ”bugetul este foarte important pentru ca aceste lucruri să se întâmple”.

























