FOTO Administratorul de facto al Fermei Dacilor, arestat preventiv

FOTO Administratorul de facto al Fermei Dacilor, arestat preventiv

Inquam Photos / Ovidiu Micsik

Profit.ro
Profit.ro
scris 3 ian 2024

Magistrații Judecătoriei Ploiești au admis în parte, miercuri seară, propunerea de arestare preventivă formulată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova în dosarul privind incendiul de la Ferma Dacilor în care au murit opt oameni. Ei au emis mandat de arestare preventivă pe numele controversatului om de afaceri Cornel Dinicu, cel care înființase și care administra, în fapt, complexul turistic Ferma Dacilor din Tohani. Ceilalți doi inculpați au primit mandate de arest la domiciliu, în dosarul în care cei trei sunt acuzați de ucidere din culpă și de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru.

Reprezentanți ai Parchetului au declarat, pentru News.ro, că magistrații Judecătoriei Ploiești au emis, miercuri seară, mandat de arestare preventivă pe numele lui Cornel Dinicu. Administratorii din documente ai pensiunii de la Tohani, Adrian Vitomir Ristin și Adelina Elena Ilie, au primit mandate de arestare la domiciliu, arată news.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
FOTO Probleme pe pârtiile de schi din Brașov: Turiștii aleg să coboare cu bocancii pe pârtii. Mesaj către aceștia CITEȘTE ȘI FOTO Probleme pe pârtiile de schi din Brașov: Turiștii aleg să coboare cu bocancii pe pârtii. Mesaj către aceștia


Decizia Judecătoriei Ploiești nu este definitivă, putând fi contestată.

Decizia magistraților a fost luată în urma unei înfățișări care a durat câteva ore. Cei trei inculpați – Cornel Dinicu, Adrian Vitomir Ristin și Adelina Elena Ilie - care fuseseră reținuți, marți seară, au fost scoși din arestul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, iar miercuri au fost duși din nou la audieri, înainte de formularea propunerii de arestare preventivă.

ULTIMA ORĂ Austria confirmă acordul parțial cu România și Bulgaria referitor la Schengen. Textul, trimis Consiliului UE. Trei condiții CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Austria confirmă acordul parțial cu România și Bulgaria referitor la Schengen. Textul, trimis Consiliului UE. Trei condiții

Alte trei persoane fizice au fost audiate în dosar, fiind urmărite penal pentru fals intelectual și abuz în serviciu în formă continuată. Este vorba despre fostul primar al comunei Gura Vadului Constantin Lungu, actualul primar, Nicolae Marius Sora, și o funcționară de la serviciul de urbanism din Primăria Gura Vadului. După audierile care au avut loc marți seară, cei trei au plecat fără a se fi luat vreo măsură preventivă în ceea ce îi privește. Aceștia sunt acuzați că, în condițiile în care construcțiile din componența Fermei Dacilor au fost ridicate, în perioada anilor 2013-2014, fără autorizație de construcție, în anul 2020 au emis un certificat de atestare a edificării/extinderii construcției, ”atestând fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului”.

Anterior, administratorii pensiunii Ferma Dacilor, unde opt persoane au murit în urma unui incenidu, au fost reținuți pentru 24 de ore.

Este vizat Cornel Dinicu, patronul de facto al societății, dar și alte două persoane fizice. Aceștia sunt acuzați, între altele, de ”distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru”.

OFICIAL Peste 3.000 de obiective turistice din România nu au autorizație de securitate la incendiu CITEȘTE ȘI OFICIAL Peste 3.000 de obiective turistice din România nu au autorizație de securitate la incendiu

Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova a transmis un comunicat de presă cu detalii despre dosarul care vizează incendiul de la Ferma Dacilor.

”Prin ordonanța din data de 01.01.2023, dispusă în dosarul privind incendiul ce a avut loc la data de 26.12.2023 la Complexul turistic „Ferma Dacilor” din localitatea Tohani, comuna Gura Vadului, județul Prahova, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de o persoană juridică și față de trei persoane fizice, administratori statutari sau în fapt ai societății comerciale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru”, se arată în comunicat.

Potrivit documentului citat, ”în perioada 2016 – 26.12.2023, în realizarea obiectului de activitate și în interesul societății comerciale, ca urmare a demersurilor factorilor decizionali din structura de conducere (respectiv a administratorului statutar și a celor doi administratori în fapt), societatea comercială a funcționat în mod sistematic prin încălcarea repetată a dispozițiilor legale privind derularea activității de «cazare pentru vacanțe și perioade de scurtă durată», desfășurate la sediul social din comuna Gura Vadului, sat Tohani, nr. 76B, jud. Prahova”.

Aburitor de plută, defectolog, discotecar, aglomeratorist, noi meserii în România. Cu ce se ocupă, de fapt, aceste persoane CITEȘTE ȘI Aburitor de plută, defectolog, discotecar, aglomeratorist, noi meserii în România. Cu ce se ocupă, de fapt, aceste persoane

”Astfel, construcția corpului principal de clădire, ce include restaurant, bucătărie și spații de cazare la parter și mansardă, a fost executată în regie proprie, fără obținerea avizelor și autorizației de construire. Totodată, demersurile și măsurile dispuse pentru „intrarea în legalitate” au fost realizate cu încălcarea prevederilor legale, respectiv ale Legii nr. 50/1991 republicată privind autorizarea executării lucrărilor de construcții și ale Legii nr. 10/1995 republicată privind calitatea în construcții. De asemenea, trebuie precizat că unitatea turistică a funcționat cu încălcarea prevederilor Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, H.G.R. nr. 571/2016 pentru aprobarea categoriilor de construcții care se supun avizării și/sau autorizării privind securitatea la incendiu și a normativelor aplicabile în domeniu, respectiv fără obținerea avizelor și a autorizațiilor ce ar fi trebuit emise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență pentru funcționarea corespunzătoare, și fără respectarea normelor privind securitatea la incendiu”, au mai transmis procurorii.

Potrivit acestora, ”situația expusă anterior a creat premisele izbucnirii și propagării la data de 26.12.2023, în jurul orei 05:45, a unui incendiu ce a condus la distrugerea imobilului și la decesul a 7 persoane fizice, sursa probabilă a incendiului fiind «efectul termic al curentului electric»”.

De asemenea, anunță procurorii, în cauză s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale și față de alte trei persoane fizice, după cum urmează:

ANUNȚ pentru clienții Enel, preluați de grupul grec PPC CITEȘTE ȘI ANUNȚ pentru clienții Enel, preluați de grupul grec PPC

    Cu privire la una dintre aceste persoane, pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual în formă continuată (art. 321 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen.) - două acte materiale și abuz în serviciu în formă continuată (art. 297 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen.) - două acte materiale, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 2 C.pen.

”Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că la datele de 16.06.2020 și 29.09.2020, în calitate de funcționar public - primar al comunei Gura Vadului, împreună cu un alt funcționar public din cadrul Primăriei Gura Vadului, cu responsabilități în domeniul amenajării teritoriului și urbanismului, a emis două certificate de atestare a edificării/extinderii construcției, atestând fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, omițând să verifice îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege”, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.

Potrivit procurorilor, ”funcționarul public și-a îndeplinit defectuos îndatoririle de serviciu, cauzând o vătămare a drepturilor legitime ale persoanelor fizice care au beneficiat de servicii de cazare, respectiv dreptul de a beneficia de servicii turistice cu îndeplinirea condițiilor de siguranță a construcțiilor oferite spre închiriere în regim hotelier de persoana juridică menționată anterior, precum și a drepturilor fundamentale la integritate corporală și viață”.

    Cu privire la o altă persoană, pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual (art. 321 alin. 1 C.pen.) și abuz în serviciu (art. 297 alin. 1 C.pen.), ambele cu aplicarea art. 38 alin. 2 C.pen., constând în aceea că, la data de 11.11.2020, în calitate de funcționar public - primar al comunei Gura Vadului, împreună cu funcționarul public din cadrul Primăriei Gura Vadului, cu responsabilități în domeniul amenajării teritoriului și urbanismului, a emis un certificat de atestare a edificării/extinderii construcției, atestând fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului.

DOCUMENT Cum faci față hackerilor: Recomandări pentru a-ți proteja conturile de Facebook, Instagram, WhatsApp, TikTok, YouTube CITEȘTE ȘI DOCUMENT Cum faci față hackerilor: Recomandări pentru a-ți proteja conturile de Facebook, Instagram, WhatsApp, TikTok, YouTube

”Astfel, s-a omis verificarea îndeplinirii  condițiilor prev. de art. 37 alin. 6 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, precum și a condițiilor cumulative prev. la art. 5 din Legea  nr. 10/1995 privind calitatea în construcții. Prin îndeplinirea defectuoasă a îndatoririlor de serviciu de către suspect, s-a cauzat o vătămare a drepturilor legitime ale persoanelor fizice care au beneficiat de servicii de cazare, respectiv dreptul de a beneficia de servicii turistice cu îndeplinirea condițiilor de siguranță a construcțiilor oferite spre închiriere în regim hotelier de persoana juridică menționată anterior, precum și a drepturilor fundamentale la integritate corporală și viață”, arată Parchetul.

    În raport de cea de-a treia persoană, pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual în formă continuată (art. 321 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen.) - trei acte materiale și abuz în serviciu în formă continuată (art. 297 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen.) - trei acte materiale, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 2 C.pen.

”La datele de 26.06.2020, 29.09.2020 și 11.11.2020, în calitate de funcționar public în cadrul Primăriei Gura Vadului, cu responsabilități în domeniul amenajării teritoriului și urbanismului, împreună cu cele două persoane care au îndeplinit, succesiv, funcția de primar al comunei Gura Vadului, a emis două, respectiv un certificat de atestare a edificării/extinderii construcției, atestând fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului. Funcționarul public a omis să verifice îndeplinirea condițiilor legale menționate mai sus, îndeplinindu-și defectuos îndatoririle de serviciu și cauzând astfel o vătămare a drepturilor legitime ale persoanelor fizice care au beneficiat de servicii de cazare, respectiv dreptul de a beneficia de servicii turistice cu îndeplinirea condițiilor de siguranță a construcțiilor oferite spre închiriere în regim hotelier de persoana juridică menționată anterior, precum și a drepturilor fundamentale la integritate corporală și viață”, anunță procurorii.

Fraudă cu panouri fotovoltaice CITEȘTE ȘI Fraudă cu panouri fotovoltaice

Aceștia precizează că, față de cele trei persoane fizice având calitatea de administratori (un administrator statutar și doi administratori în fapt) s-a dispus măsura preventivă a reținerii pe o durată de 24 de ore.      

Centrala de alarmare în caz de incendiu de la Ferma Dacilor nu era funcțională, iar la controlul făcut de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova în 2019 pensiunea ar fi trebuit închisă, a declarat secretarul de stat Raed Arafat, care a prezentat primele concluzii ale controlului făcut la ISU Prahova. O altă concluzie prezentată este că prim-adjunctul șefului ISU Prahova, care a controlat pensiunea deși nu avea atribuții, ar fi modificat planurile de control în funcție de propriile interese.

Amintim că șapte oameni - trei copii și patru adulți - au murit în incendiul care a cuprins marți pensiunea din satul Tohani, județul Prahova, în timp ce o a opta victimă este căutată în continuare. Pensiunea a functionat timp de un deceniu fără autorizații de construcție, de securitate de incendiu și de funcționare ca unitate de cazare, scrie Hotnews.ro.

Aburitor de plută, defectolog, discotecar, aglomeratorist, noi meserii în România. Cu ce se ocupă, de fapt, aceste persoane CITEȘTE ȘI Aburitor de plută, defectolog, discotecar, aglomeratorist, noi meserii în România. Cu ce se ocupă, de fapt, aceste persoane

Controlul făcut la ISU Prahova după tragedia de la Ferma Dacilor a scos la iveală nereguli grave.

Conducerea Departamentului pentru Situații de Urgență a prezentat, vineri, primele concluzii în urma controlului făcut după tragedia de la Ferma Dacilor.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Pincipalele declarații ale conducerii Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU):

Raed Arafat:

  • Centrala de alarmare în caz de incendiu nu era funcțională
  • Clar, dacă această centrală funcționa astăzi nu eram aici
  • În 2019, la controlul făcut acest amplasament putea fi închis. Exista baza legală pentru asta
  • Partea de prevenire la nivelul situațiilor de urgență este una dintre cele mai importante
  • Între 2013 - 2023, de la 1.017 de inspectori de prevenire s-a ajuns la 443 de inspectori
  • Cei 443 de inspectori au făcut anul trecut peste 40.000 de controale de prevenire la nivel național
FOTO - CEO-ul TAROM, abia numit, a și demisionat. Interimarul - specialist în vânzare vopsea CITEȘTE ȘI FOTO - CEO-ul TAROM, abia numit, a și demisionat. Interimarul - specialist în vânzare vopsea

Adjunctul șefului ISU Prahova modifica planurile de control după propriile interese

Adjunctul șefului IGSU, general Benone Duduc, după controlul de la ISU Prahova:

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Concluziile verificărilor:

  • Vicierea actului de autoritate prin implicarea prim-adjunctului ISU Prahova în activitatea de control, în iulie 2019, la Ferma Dacilor
  • Prim-adjunctul nu poate desfășura efectiv control de prevenire
  • Impunerea unei stări de temere a inspectorilor care se împotriveau stilului de a conduce al prim-adjunctului șefului ISU Prahova
  • Modificarea discreționară a planurilor de control, după propriile interese
  • Aceste planuri au fost modificate și se poate vorbi despre fals în documente
  • Controlul de la Ferma Dacilor a fost făcut prin încălcarea regulamentului
  • Stabilirea de către prim-adjunct a sancțiunilor - doar avertisment pentru Ferma Dacilor
  • Nelacrificarea ulterior controlului a lipsei autorizației de securitate la incendiu
  • Nu s-au făcut demersuri pentru obținerea acestui document, inclusiv a autorizației de construcție
  • Informarea eronată a IGSU despre acest obiectiv
  • Nu s-au făcut controale ulterioare nici pentru determinarea de a intra în legalitate, justificarea ISU Prahova fiind legată de pandemie
Guvernul pregătește o rețea națională de ″ghișee energetice″ pentru românii care vor să-și renoveze clădirile și să devină prosumatori CITEȘTE ȘI Guvernul pregătește o rețea națională de ″ghișee energetice″ pentru românii care vor să-și renoveze clădirile și să devină prosumatori

„S-a indus falsa impresie de legalitate a construcției Ferma Dacilor”

  • Măsuri: transmiterea raportului către organele de cercetare penală
  • Ne delimităm ferm de abordări care încalcă legea
  • Reluarea demersurilor către Ministerul Turismului pentru modificarea normelor de clasificare turistică pentru includerea autorizației de securitate la incendiu, așa cum a fost până în 2011
  • Modul de emitere a certificatului de atestare a contrucției ridică semne de întrebare
  • Emiterea certificatului de atestare pentru Ferma Dacilor a avut la bază expertiză pe o singură cerință
  • Doar pe un segment s-a făcut această expertiză de edificare a construcției, nu pe toate cerințele, printre care și securitatea la incendiu
  • S-a indus falsa impresie de legalitate a construcției Ferma Dacilor

Arafat:

  • Sesizăm cu toții că sunt elemente destul de grave
  • Rolul prevenirii este să reducă riscul de a pierde vieți. Nu poate fi redus la 0 acest risc, dar dacă se respectă regulile, poate că focul se răspândește mai încet, poate că funcționează sistemul de alarmare

Întrebări:

De ce nu a mai fost controlată pensiunea, din 2019? Câte pensiuni nu au autorizații de funcționare la incendiu?

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

General Duduc:

  • Justificările au fost legate de pandemie și de existența unui dosar penal, care a fost închis între timp
  • Suntem cu o capacitate instituțională atât cât o avem. În spatele acestor rezultate sunt și salvări de vieți, dar avem nevoie de sprijin
  • Nu putem fi lângă fiecare în orice moment ca să îl treagem de mânecă să remedieze o deficiență
  • Arafat: Avem locații care știm că sunt ok și locații despre care știm că nu sunt ok
  • Peste 3.000 de obiective turistice funcționează fără autorizație de securitate la incendiu, numai în Prahova sunt peste 1.000
  • Lipsa autorizației nu presupune neapărat o stare de pericol
  • De la ce a pornit acest incendiu nu putem să ne pronunțăm, nu vom specula cauza, așteptăm concluziile experților
Fraudă cu panouri fotovoltaice CITEȘTE ȘI Fraudă cu panouri fotovoltaice

Ferma Dacilor, fără autorizație de construcție, de securitate de incendiu și de funcționare ca unitate de cazare

Complexul turistic Ferma Dacilor a funcționat timp de un deceniu fără avizele necesare.

ISU Prahova a spus că pensiunea nu are autorizație de securitate la incendiu.

ISU Prahova a făcut în 2019 control pe fond la pensiunea din Tohani Ferma Dacilor. La acel moment, reprezentanții unității de cazare nu au pus la dispoziție documente din care sa rezulte momentul punerii în funcțiune, pentru a se stabili necesitatea solicitării și obținerii avizului/autorizației de securitate la incendiu.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

„Pentru obiectivul vizat a fost efectuată o verificare pe fond în anul 2019, fiind identificate 6 nereguli, dintre care una a fost remediata pe timpul controlului si au fost aplicate 6 avertismente”, a transmis ISU Prahova.

La momentul verificării nu au fost puse la dispoziția inspectorilor documente din care sa rezulte momentul punerii în funcțiune, pentru a se stabili necesitatea solicitării și obținerii avizului/autorizației de securitate la incendiu, a relatat ISU.

Conform site-ului oficial al complexului turistic de la Tohani, bazele afacerii au fost puse în 2013, lucru confirma și de Cornel Dinicu, antreprenorul care se prezintă ca prorietarul afacerii, chiar dacă nu apare în actele firmei care controlează pensiunea.

Prefectul de Prahova, Virgiliu Nanu, a declarat că la Ferma Dacilor s-a construit fără autorizație, intrându-se în legalitate abia în 2020, când pentru acele construcții a fost obținut un certificat de edificare a construcției.

Prefectul a declarat că, potrivit informațiilor primite de la autoritățile locale, complexul turistic Ferma Dacilor de la Tohani nu avea autorizație de funcționare ca unitate de cazare.

A fost nevoe de tragedia de la Ferma Dacilor ca autoritățile să înceapă să verifice toate pensiunile din Prahova privind autorizația de securitate la incendiu, în urma dispoziției date de prefectul Virgiliu Nanu, șeful PSD Prahova.

GALERIE FOTO Tragedia de la Ferma Dacilor - Șeful Inspecției de Prevenire din cadrul ISU Prahova, schimbat din funcție. S-a decis sesizarea procurorilor CITEȘTE ȘI GALERIE FOTO Tragedia de la Ferma Dacilor - Șeful Inspecției de Prevenire din cadrul ISU Prahova, schimbat din funcție. S-a decis sesizarea procurorilor

Primele demiteri de la ISU Prahova după tragedia de la Ferma Dacilor

Miercuri, Departamentul pentru situații de urgență l-a demis miercuri din funcție pentru șeful Inspecției de Prevenire din cadrul ISU Prahova și anunță că va sesiza Parchetul cu privire la activitatea de control pe care inspectorii de prevenire au desfășurat-o în anul 2019. Totodată, DSU spune că va trimite o echipă de control la instituția care ar fi trebuit să verifice activitatea pensiunii Ferma Dacilor.

Șeful ISU Prahova, colonel Nicolae Tudoroiu, a cerut eliberarea din funcție pentru a nu exista suspiciuni în ceea ce privește ancheta aflată în derulare. El era la conducerea Inspectoratul pentru situații de urgență din mai 2023. Șeful DSU, Raed Arafat, a cerut conducerii IGSU identificarea cât mai rapidă a doi ofițeri care să ocupe funcțiile vacante, după ce cu o zi în urmă l-a demis pe șeful Inspecției de Prevenire din cadrul ISU Prahova.

viewscnt
Afla mai multe despre
ferma dacilor
arafsat
control