Fostul senator PSD Niculae Bădălău, audiat la DNA. UPDATE Bădălău, astăzi vicepreședinte la Autoritatea de Audit a Curții de Conturi, reținut pentru trafic de influență și dare de mită

Fostul senator PSD Niculae Bădălău, audiat la DNA. UPDATE Bădălău, astăzi vicepreședinte la Autoritatea de Audit a Curții de Conturi, reținut pentru trafic de influență și dare de mită
scris 27 nov 2022

Fostul senator PSD Niculae Bădălău este audiat duminică la DNA, într-un dosar de corupție, au declarat surse judiciare pentru Agerpres. Bădălău este în prezent vicepreședinte al Autorității de Audit din cadrul Curții de Conturi. 

UPDATE Bădălău a fost reținut de DNA, pentru 24 de ore, fiind acuzat de săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

Urmărește-ne și pe Google News
PNL l-a testat pe Ilie Bolojan pentru Primăria Capitalei. Cifrele sondajului CITEȘTE ȘI PNL l-a testat pe Ilie Bolojan pentru Primăria Capitalei. Cifrele sondajului

Potrivit G4Media, sunt investigate presupuse fapte de luare de mită și trafic de influență, constând în acțiuni pentru companiile pe care le dețin copiii lui Bădălău.

Niculae Bădălău a fost deputat, senator și prefect de Giurgiu și ministru al Economiei, fiind totodată propus de fostul premier PSD Viorica Dăncilă ca ministru interimar la Energie, în septembrie 2019.

Mineritul clandestin de cărbune a înflorit în Polonia, pe fondul crizei energetice CITEȘTE ȘI Mineritul clandestin de cărbune a înflorit în Polonia, pe fondul crizei energetice

Ulterior, Direcția Națională Anticorupție a anunțat că procurorii de la Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 27 noiembrie 2022, a inculpaților:

BĂDĂLĂU NICULAE, la data faptelor consilier de conturi în cadrul Curții de Conturi a României și vicepreședinte al Autorității de Audit din cadrul aceleiași instituții, pentru comiterea infracțiunilor de:

- dare de mită, în formă continuată,
- trafic de influență,

Persoană fizică, reprezentant al unei societăți comerciale, pentru comiterea infracțiunii de complicitate la dare de mită.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În datele de 09.08.2022 și 19.11.2022, inculpatul Bădălău Niculae, în calitatea menționată mai sus, i-ar fi pretins unui primar de comună să atribuie un contract privind „Reabilitare sistem de alimentare cu apă potabilă…,”, estimat la valoarea de 7.071.925 lei fără TVA, unei societăți administrată de o rudă a acestuia, lăsând să se creadă că are influență asupra unei persoane din conducerea Companiei Naționale de Investiții (C.N.I.), pe care ar fi promis că o va determina să asigure finanțarea a două proiecte depuse la această instituție de către primăria respectivă.

În perioada 2021-2022, în contextul derulării unui contract pe care aceeași primărie îl avea încheiat cu aceeași societate comercială, privind „Înființare rețea de alimentare cu apă...”, inculpatul Bădălău Niculae, prin intermediul celeilalte persoane cercetate în prezenta cauză, i-ar fi oferit edilului mai multe sume de bani pentru ca în schimb acesta să efectueze în continuare plățile către firma respectivă, chiar și pentru lucrări neconforme.

În același context, după ce, la data de 19 noiembrie 2022, inculpatul Bădălău Niculae i-ar fi promis primarului remiterea unui procent de 7% din valoarea contractului menționat mai sus (4.903.959,97 lei fără TVA) dar și dintr-un viitor contract a cărui atribuire urmarea să o obțină pentru aceeași firmă de la primăria respectivă, în data de 25 noiembrie 2022, prin intermediul aceluiași om de afaceri, i-ar fi remis edilului 35.000 lei, reprezentând o parte din suma de bani promisă.

În total, inculpatul Bădălău Niculae i-ar fi promis primarului suma totală de 170.000 euro, ce reprezintă procentul de 7% din valoarea celor două contracte.

Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 28 noiembrie 2022, cei doi inculpați urmează să fie prezentați Curții de Apel București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

viewscnt
Afla mai multe despre
niculae badalau psd
niculae badalau dna
niculae badalau suspiciuni coruptie
niculae badalau curtea de conturi