Un produs antibacterian care avea prețul de 39 de lei pe platforma eMAG a fost suspendat de la vânzare, a anunțat compania, care a precizat totodată că a eliminat orice fel de comision din partea Marketplace pe durata acestei situații de criză, cauzate de epidemia de coronavirus, pentru mai multe produse de protecție, scrie Agerpres.
"eMAG a eliminat orice fel de comision din partea Marketplace pe durata acestei situații de criză, pentru produse precum "masca chirurgicală", "halate medicale", "bonete/botoși de unică folosință", "costume de protecție medicale", "geluri și săpunuri antibacteriene/dezinfectante", "dezinfectanți pe bază de alcool și/sau clor", "alcool sanitar" comercializate pe platformă. În plus, pentru a proteja interesele clienților noștri am comunicat partenerilor din marketplace că vom urmări foarte atent prețurile și condițiile comerciale aplicate pe platformă și feedback-ul clienților, iar în măsura în care vom identifica situații în care încrederea clienților este înșelată vom lua toate măsurile care se impun. Produsul care avea prețul de 39 de lei a fost suspendat de la vânzare", se arată în comunicatul companiei.
Directorul general al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, a declarat pentru Agerpres că va verifica existența unor eventuale promoții înșelătoare la gelurile dezinfectante, la fel ca și în cazul măștilor medicale.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV VIDEO Șansă de redresare pentru istoricul operator cinematografic RomâniaFilm. Litigiu intentat la ONU de moștenitorii fondatorilor interbelici"Controlul poate viza respectarea prevederilor legale în domeniul protecției consumatorilor prin încetarea sau interzicerea unei eventuale practici comerciale incorecte (a unei publicități înșelătoare). Orice anunț de reducere de preț exprimată în valoare absolută sau în procent trebuie să fie vizibil, lizibil și fără echivoc pentru fiecare produs sau grupă de produse identice: fie prin menționarea noului preț lângă prețul anterior, barat, fie prin mențiunile "preț nou", "preț vechi" lângă sumele corespunzătoare, fie prin menționarea procentului de reducere a prețului nou care apare lângă prețul anterior, barat, indiferent de tipul de vânzare cu preț redus (soldare, lichidare, promoțională), în situația prețului de referință", a explicat Paul Anghel.
Aceasta după ce gelurile și spray-urile dezinfectante de mâini, care costau până acum între 5 și 10 lei în magazine, au ajuns să fie vândute la prețuri de până la 39 de lei pe platforma eMAG, pe fondul creșterii cererii pentru astfel de produse.
Mai mult, unele oferte sunt prezentate ca fiind promoții, de la prețurile inițiale de 55 de lei sau 35 de lei, spre exemplu.
CITEȘTE ȘI O tânără de 26 de ani cu legături de afaceri cu Topolinski cere falimentul Interagro și contestă vânzarea fostei fabrici de țigări BelvedereAstfel, pe site-ul eMAG spray-ul antibacterian Touch Kids pentru mâini, la 59 ml, costă 39 de lei. Totodată, spray-ul antibacterian Touch Classic pentru mâini, 59 ml, are un preț de 29,99 lei, cu 45% redus față de prețul inițial de 55 de lei, iar gelul antibacterian Touch pentru mâini Exotic, 59 ml, are un preț de 19,99 de lei, cu 44% mai mic față de prețul inițial de 35,70 de lei.
Pe de altă parte, pe site-ul Cora spray-ul antibacterian Touch Kids pentru mâini, la 59 ml, poate fi cumpărat la 9,32 de lei, în timp ce la magazinul Bebe Tei spray-ul antibacterian Touch Classic pentru mâini, 59 ml, are un preț de 7,14 lei, iar pe Dermastore costa 10 lei.
La Farmacia Tei, gelul antibacterian Touch Exotic la același gramaj costă 7 lei, iar pe site-ul Price.ro costă 5,58 lei. Retailerul Auchan vinde gelul antibacterian Touch Classic cu 7,95 lei și Farmaline cu 7,27 lei.