Elevii care intră în clasele a IX-a și a X-a, în septembrie, nu vor avea manuale noi, ci vor învăța tot după cele aprobate în 2004, înainte să se fi născut

Elevii care intră în clasele a IX-a și a X-a, în septembrie, nu vor avea manuale noi, ci vor învăța tot după cele aprobate în 2004, înainte să se fi născut
scris 29 iul 2022

În noul an școlar care începe pe 5 septembrie pentru elevi, cei din clasele a IX-a și a X-a nu vor avea manuale noi, ci tot pe cele aprobate în anul 2004. Informația a fost confirmată într-o dezbatere online, organizată de Coaliția pentru Educație, de către secretarul de stat în Ministerul Educației Bogdan Cristescu. Acesta a precizat că „nu este fair să schimbi în cursul jocului”, referindu-se la decizia de a schimba Bacalaureatul abia din anul 2027.

Manualele de pe care învață elevii de liceu sunt aceleași din 2004, din urmă cu 18 ani, nefiind schimbate nici anul acesta, deși acești elevi care au acum 15-16 ani, sunt născuți în anii 2006-2007, iar ei au fost primii care, în anul 2012, au intrat în clasa pregătitoare având curriculum complet nou pentru învățământul primar, apoi pentru cel gimnazial, arată EduPedu.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Cât de scump este litoralul românesc la acest moment. Prețurile la cazare, mâncare și șezlonguri. Turiștii migrează către sudul litoralului, mult mai accesibil CITEȘTE ȘI Cât de scump este litoralul românesc la acest moment. Prețurile la cazare, mâncare și șezlonguri. Turiștii migrează către sudul litoralului, mult mai accesibil

Pentru ei, reforma curriculară a fost oprită de actualul ministru Sorin Cîmpeanu, care a luat decizia să nu aprobe planurile cadru pentru liceu în anul 2021, din cauză că au fost primite prea multe propuneri de modificare în sesiunea de dezbatere publică. Fuseseră lansate în consultare pe 5 ianuarie 2021, iar în februarie ministrul anunța că „poate ar fi cazul să ne oprim și să ne gândim un pic”, ca mai apoi tot Cîmpeanu să spună că vor fi gata pentru toamna lui 2022. Apoi următorul termen a fost anunțat a fi septembrie 2023, dată la care ar trebui deja să intre în implementare, asta însemnând că ar trebui să existe cu cel puțin un an înainte, pentru a putea construi pe baza lor programele noi, normele profesorilor, manualele noi și a putea fundamenta costurile per elev.

Cea din 2021 a fost a doua tentativă de a reforma planurile-cadru, prima având loc în anul 2018, atunci când Ministerul Educației Naționale a lansat în dezbatere publică un set de planuri-cadru realizate în mod netransparent, fără implicarea actorilor din sistem: elevi, părinți și profesori. După protestele elevilor, planurile respective au fost retrase.

Revenind la declarațiile din prezent ale secretarului de stat Bogdan Cristescu, acesta a precizat că profesorii de liceu vor primi un nou set de repere metodologice și le-a reproșat cadrelor didactice faptul că reperele metodologice de anul trecut, cele pentru clasa a IX-a, „au avut 12.000 de descărcări la toate disciplinele și credeți-mă că a fost muncă de o vară pentru sute de colegi”. Reperele metodologice sunt ghiduri pentru profesori de corelare a programelor vechi, cele din anii 2000, cu ceea ce au făcut deja elevii în ciclul gimnazial, pe curriculumul reformat.

Cristescu a mai spus că „planul este” ca examenele, printre care și cel de Bacalaureat, „să rămână la fel până în 2027”.

„S-a spus de la bun început această problemă: intră din 2027 pentru că este cinstit ca un elev, când intră în clasa a IX-a, să știe cum va da examenul. Deci, implicit până în 2027 Bacalaureatul nu se poate schimba pentru că nu este fair să schimbi în cursul jocului. Este iarăși foarte adevărat faptul că nu avem manuale adaptate, manualele sunt din 2004 și că, spunem – și sper să nu mi-o luați în nume de rău, dar vorbesc între colegi – „nu am avut decât reperele”. Aș fi de acord cu dumneavoastră dacă aceste repere ar fi fost descărcate de toți colegii. Au avut 12.000 de descărcări la toate disciplinele și credeți-mă că a fost muncă de o vară pentru sute de colegi. Nu ne vom lăsa dezamăgiți de asta. Și anul acesta le vom face, pentru că este foarte-foarte important. Dar nu trebuie să uităm că programa școlară este în vigoare și că programa școlară pentru liceu este fundamentată, construită tot pe competențe. Aceste repere doar aduc și arată transferul de la gimnaziu spre ceea ce este la liceu. Dar ca să răspund foarte scurt: nu putem schimba în timpul jocului, examenele, ideea, planul este să rămână la fel până în 2027”, a declarat Bogdan Cristescu.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
manuale
scoala
elevi