După 2 ani, guvernanții au constatat că nu pot amenda taximetriștii fără autorizație și schimbă legea

După 2 ani, guvernanții au constatat că nu pot amenda taximetriștii fără autorizație și schimbă legea
scris 18 mai 2017

Guvernanții au constatat, după 2 ani, că poliția nu îi poate amenda pe taximetriștii care lucrează fără autorizație, din cauza modului în care este formulată legea, și vor clarifica regulile astfel încât șoferii aflați în această situație, precum cei ai companiei Uber, să încaseze mai ușor amenda de 1.000-5.000 de lei.

"Portița" din lege este generată de modul în care, în iunie 2015, în Legea privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, a fost scris acest articol pentru a explica cui va fi aplicată amenda de până la 5.000 de lei : "persoanelor fizice sau juridice pentru efectuarea, în mod repetat, de transport public, contra cost, de persoane cu un autoturism sau de mărfuri cu un autovehicul".

Urmărește-ne și pe Google News

Acum, Guvernul a constatat că taximetriștii fără autorizație nu pot fi amendați pentru simplul fapt că polițiștii care îi opresc în trafic nu pot dovedi că aceștia au transportat călători în mod repetat.

Ioan Niculae își vinde avionul cumpărat în 2011 pentru firma de taxi aerian a fiicei sale, intrată între timp în insolvență CITEȘTE ȘI Ioan Niculae își vinde avionul cumpărat în 2011 pentru firma de taxi aerian a fiicei sale, intrată între timp în insolvență

"A fost constatată dificultatea aplicării de către organele de control a uneia din sancțiunile prevăzute de lege, ca urmare a imposibilității demonstrării caracterului repetat al faptei prin care este efectuat transport fără a se deține autorizație taxi valabilă", este amara constatare a guvernanților.

Pentru a elimina acest neajuns, Guvernul va elimina acum din lege sintagma "în mod repetat", astfel încât polițiștii să îi poată amenda mai ușor pe taximetriștii fără autorizație.

În acest sens, Executivul va apela la ordonanță de urgență.

viewscnt
Afla mai multe despre
taxi
reguli
auto
masini