Două cadre medicale din Uganda, prinse în flagrant luând mită de la ministrul Sănătății, cu fața ascunsă sub un văl

Două cadre medicale din Uganda, prinse în flagrant luând mită de la ministrul Sănătății, cu fața ascunsă sub un văl

Sursa foto: NTV Uganda/facebook

scris 16 sep 2017

Două cadre medicale din Uganda au fost prinse în flagrant luând mită de la o pacientă, dar nu una obișnuită, ci chiar de la titulara portofoliului Sănătății, pe care cei doi au făcut-o să plătească servicii care sunt în mod normal gratuite, a anunțat aceasta din urmă sâmbătă pentru AFP.

Ministrul Sănătății din Uganda, Sarah Opendi, a sosit vineri cu un taxi motocicletă la spitalul Naguru din capitala Kampala, purtând văl peste față pentru a nu fi recunoscută, arată Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News

Ea a explicat că, în timp ce se prezenta drept o pacientă obișnuită, i s-au cerut 150.000 de șilingi (35 de euro) pentru teste de laborator, ''care se presupune că sunt gratuite''.

Uber, cu operațiuni și în România, este investigată de Departamentul american de Justiție pentru că ar fi dat mită în străinătate CITEȘTE ȘI Uber, cu operațiuni și în România, este investigată de Departamentul american de Justiție pentru că ar fi dat mită în străinătate

Faptul de a cere bani pacienților este un lucru obișnuit în spitalele publice ugandeze, unde unele categorii de cadre medicale sunt plătite doar cu 60 de euro pe lună.

viewscnt
Afla mai multe despre
uganda
mita