Polițiștii din Constanța au deschis dosar penal pentru ultraj și au aplicat amenzi pentru cinci persoane, după ce mai mulți angajați ai Satului de Vacanță au înjurat și au aruncat cu mâncare în comisarii de la Protecția Consumatorului care făceau controale.
”La data de 4 august a.c., în jurul orei 21.00, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 1 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că, în Satul de Vacanță din municipiul Constanța, are loc un conflict. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că angajatul unei instituții de stat, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, ar fi efectuat un control la operatorii economici din Satul de Vacanță. Cu această ocazie, mai multe persoane ar fi efectuat acte de scandal”, a transmis IPJ Constanța.
În acest caz a fost deschis dosar penal pentru ultraj.
”În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj. De asemenea, 5 persoane au fost sancționate contravențional, în baza Legii 61/1991”, a mai precizat IPJ Constanța.
Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au controlat, vineri seara, mai mulți comercianți din Satul de Vacanță din Constanța, iar acțiunea s-a lăsat cu scandal.
Președintele ANPC, Horia Constantinescu, a declarat că echipele de control au fost înjurate și s-a aruncat cu mâncare în comisarii instituției. ANPC a descoperit că în acele unități se gătea pe trotuar, iar alimentele nu erau ținute la temperatura potrivită. Situația s-a calmat la apariția polițiștilor.