Statele Unite au autorizat pentru prima dată un medicament pentru depresia post-partum

Statele Unite au autorizat pentru prima dată un medicament pentru depresia post-partum
scris 5 aug 2023

Agenția Americană pentru Alimente și Medicamente (FDA) a anunțat, vineri, că a aprobat o tabletă pentru tratamentul depresiei post-partum, o afecțiune cu care se confruntă multe femei după naștere, dar care a fost mult timp tabu. Zurzuvae, produs de Sage Therapeutics, este „primul medicament oral indicat pentru tratamentul depresiei post-partum la adulți”, a precizat FDA într-un comunicat de presă.

Depresia postpartum este o situație „gravă și potențial fatală, în timpul căreia femeile se confruntă cu tristețe, sentimente de vinovăție și inutilitate”, spune Tiffany Farchione, șefa departamentului de psihiatrie din cadrul US Food and Drug Administration, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

În fiecare an, aproximativ o jumătate de milion de femei americane se confruntă cu depresia postpartum.

„A avea acces la un medicament pe cale orală va fi o opțiune benefică pentru multe dintre aceste femei care se confruntă cu sentimente extreme și, uneori, chiar amenințătoare de viață”, în special prin gânduri suicidare, adaugă Tiffany Farchione în comunicat.

Potrivit a două studii citate de FDA, pacientele care au primit Zurzuvae „au prezentat îmbunătățiri semnificativ mai bune ale simptomelor decât cele din grupul placebo”.

Autoritățile recomandă administrarea unui comprimat de 50 mg în fiecare seară, timp de 14 zile. Prețul nu a fost anunțat.

În prezent, aproximativ una din opt femei care au născut prezintă simptome de depresie post-partum și, dintre acestea, doar un sfert primesc tratament, subliniază Asima Ahmad, manager medical al companiei Carrot Fertility. Și, deși „există o serie de medicamente care tratează depresia, zuranolona (ingredientul activ), care este studiat ca tratament pentru depresia post-partum, are o eficacitate mai rapidă și o perioadă de tratament mai scurtă decât alte medicamente deja disponibile”, scrie specialistul. Zurzuvae poate începe să-și facă efectul după doar trei zile de tratament, subliniază ea. Agenția Medicamentului recomandă să nu se conducă în timpul tratamentului, din cauza efectelor secundare.

Asima Ahmad subliniază că un alt medicament, brexanolona, există deja, dar necesită o injecție intravenoasă pe parcursul a 60 de ore, în timp ce, cu administrarea orală la domiciliu, Zurzuvae „ar putea îmbunătăți ușurința de acces pentru anumite populații”, în special pentru minoritățile etnice, care sunt mai puțin conștiente de riscuri.

viewscnt
Afla mai multe despre
depresie
post partum
medicament