După mai bine de un an de procese, mai mulți angajați ai Primăriei Timișoara au câștigat în instanța dreptul de a fi repuși în funcțiile pe care și le-au pierdut, odată cu schimbarea organigramei de către actuala administrație condusă de Dominic Fritz. Decizia este definitivă.
Potrivit deciziei definitive a Curții de Apel Timișoara, salariații care au fost mutați pe alte posturi sau chiar dați afară vor trebui să fie readuși pe pozițiile pe care le ocupau. Judecătorii au respins recursul declarat de primarul Dominic Fritz și Consiliul Local Timișoara la hotărârea luată de Tribunalul Timiș, scrie News.ro.
„Respinge recursul declarat recursul formulat de recurenții-pârâți Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Primarul Municipiului Timișoara împotriva sentinței civile nr. 535/14.06.2022, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. 4507/30/2021, în contradictoriu cu intimații-reclamanți: Toc Mirela Adriana, Rogobete Alexandru, Suciu Marius Ilie, Chiș Culiță, Petrovici Ilie Cosmin, Borcsi Gabriela Violetă, Purdea Doina Violetă, Cheța Vlad Răul, Cioca Vasile Florin Alexandru, Nadinov Paul, Bandrabur Andrei, Prodan Cristina, Colojoară Adrian Petru, Aștefănoaie Mioara Vasilică, Crișovan Florian Adrian, Aurelian Rodica, Colongin Cosmin Claudiu, Bucățea Lavinia Raluca, Mara Mircea, Hoarcă Cristian, Caragiov Cristian, Chiu Sergiu Daniel, Bere Semeredi Adrian Amedeo, Tischer Elena, Bere Semeredi Iudit, Vâlceanu Mihai, Munteanu Oana Cristina, Goșa Mirela, Belu Alina, Georgiu Ana, Cipu Păun Mirela, Aldea Adrian, reprezentați de Sindicatul Liber al Salariaților din Primăria Timișoara și din Serviciile aflate în Subordinea Consiliului Local al Municipiului Timișoara”, se arată în sentința definitivă dată de Curtea de Apel Timișoara, miercuri.
Pe lângă faptul că ar trebui să reînființeze direcții și birouri și alte structuri pe care le-a comasat ori desființat, Primăria Timișoara trebuie să le plătească angajaților și diferențele de salarii din urmă, potrivit posturilor.
„Obligă recurentii-pârâți Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Primarul Municipiului Timișoara la plata cheltuielilor judiciare efectuate de reclamanți în recurs, respectiv la plata sumelor de: – 5.000 lei (RON) către reclamantul intimat Petrovici Ilie Cosmin; – 5.950 lei (RON) către reclamanții intimați reprezentați de Sindicatul Liber al Salariaților din Primăria Timișoara și din Serviciile aflate în subordinea Consiliului Local al Municipiului Timișoara; – 9.520 lei (RON) către reclamantul intimat Chiș Culita(…). Prezența hotărâre este definitivă cu privire la restul soluțiilor dispuse în cauza. În temeiul art. 396 alin. 2 Cod de procedura civilă (aprobat prin Legea nr. 134/2010), pronunțarea s-a făcut prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței la dată de 21.12.2022”, se arată în decizia instanței.
În prezent Primăria Timișoara funcționează după cea de-a două organigramă a administrației Fritz.
„Anularea de către instanță a vechii organigrame nu are niciun impact asupra funcționării Primăriei Municipiului Timișoara. În acest moment, Primăria funcționează pe baza organigramei aprobate prin HCL 90/2022, prin care a fost deja abrogată organigramă veche, împreună cu orice alte prevederi contrare”, au transmis reprezentanții Primăriei Timișoara.
Pe de altă parte, o nouă etapă în procesul privind cea dea două organigramă se va desfășura în 12 ianuarie 2023.