Orele suplimentare lucrate de angajații din sectorul privat cu normă întreagă vor fi scutite de impozitul pe venit și de contribuțiile sociale de sănătate, șomaj, riscuri de accidente. Pentru orele suplimentare realizate vor fi plătite numai contribuții de asigurări sociale, de 10,5% pentru angajat, stabilește un proiect aflat în discuția parlamentarilor.
În Codul Muncii este fixat un plafon al numărului de ore suplimentare pe care le poate efectua într-o lună un angajat, de 32 de ore. Facilitatea analizată de parlamentari privește strict orele suplimentare efectuate în limita acestui plafon și doar pentru angajații din sectorul privat, care sunt încadrați cu normă întreagă.
Ideea parlamentarilor este de a-i încuraja astfel pe angajatorii din sectorul privat să oficializeze relațiile de muncă suplimentare, iar pe angajați să presteze muncă suplimentară.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Modificări Codul Muncii: Angajatorii din mai multe domenii vor avea liber să crească orele suplimentare ale angajațilorCodul Muncii stabilește astăzi că durata maximă legală a timpului de muncă nu poate depăși 48 de ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare (durata normală a muncii fiind de 40 ore pe săptămână, rezultând astfel cel mult 32 ore lunar ca muncă suplimentară). Prin excepție, durata timpului de muncă, ce include și orele suplimentare, poate fi prelungită peste 48 de ore pe săptămână, cu condiția ca media orelor de muncă, calculată pe o perioadă de referință de 4 luni calendaristice, să nu depășească 48 de ore pe săptămână. Pentru anumite activități sau profesii stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil, se pot negocia, prin contractul colectiv de muncă respectiv, perioade de referință mai mari de 4 luni, dar care să nu depășească 6 luni.
Efectuarea muncii suplimentare peste limita stabilită este interzisă, cu excepția cazului de forță majoră sau pentru alte lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori înlăturării consecințelor unui accident.