DNA percheziționează biroul primarului din Brăila, prejudiciu de 10 mil.euro la amenajarea unui bulevard

DNA percheziționează biroul primarului din Brăila, prejudiciu de 10 mil.euro la amenajarea unui bulevard
scris 3 feb 2016

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au venit la Primăria Brăila pentru a percheziționa biroul primarului Aurel Simionescu, suspectat de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite și fraudare de fonduri europene într-un proiect de modernizare a unui bulevard, prejudiciul astfel rezultat ridicându-se  la aproape 10 milioane de euro, au declarat surse judiciare.

De anchetă ar fi vizat și directorul economic al primăriei, potrivit Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News

Primarul este suspectat că ar fi favorizat un consorțiu de firme la o licitație pentru modernizarea bulevardului, cu concursul mai multor funcționari publici din subordine și al reprezentanților firmelor interesate în obținerea contractelor de lucrări publice.

Astfel, reprezentanții firmelor agreate ar fi decis, în complicitate cu unii angajați din administrația locală, fie să ofere prețul cel mai mic, fie să se încadreze în anumite criterii tehnice considerate esențiale pentru realizarea proiectelor vizate.

În cazul proiectului de modernizare a bulevardului Dorobanți, derulat în cadrul Programului Operațional Regional 2007-2013, oferta inițială a asocierii căreia i-a fost încredințat contractul în condiții suspecte ar fi fost majorată ulterior cu peste 50%, au explicat sursele. Majorarea s-ar fi făcut prin creșterea tarifelor din oferta inițială, fără nicio justificare.

Cadou de Crăciun pentru Sorin Oprescu: 1 milion de euro CITEȘTE ȘI Cadou de Crăciun pentru Sorin Oprescu: 1 milion de euro

Potrivi surselor judiciare, diferența dintre cele două oferte ar fi fost de peste 40 de milioane de lei, sumă care ar reprezenta prejudiciu adus fondurilor administrate de administrația locală.

DNA a anunțat miercuri că efectuează percheziții în două locații situate în municipiul Brăila, dintre care una este sediul unei instituții publice, într-un dosar de corupție.

Într-un comunicat, DNA a anunțat că procurorii efectuează cercetări într-o cauză penală care vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, comise în 2010.

Procurorii sunt sprijiniți de Serviciul Român de Informații și Jandarmerie.

viewscnt
Afla mai multe despre
braila
dna
primar
perchezitii