Discuțiile despre includerea sitului Roșia Montană în Patrimoniul Mondial UNESCO au fost reprogramate

Discuțiile despre includerea sitului Roșia Montană în Patrimoniul Mondial UNESCO au fost reprogramate

Foto: Inquam/George Călin

scris 25 iul 2021

Discuțiile privind includerea sitului Roșia Montană în Patrimoniul Mondial, care urmau să aibă loc duminică, la Fuzhou, China, unde este reunit Comitetul UNESCO, au fost reprogramate. Întâlnirea a fost întreruptă de Tian Xuejun, vice-ministru chinez al Educației și președinte al Comisiei Naționale Chineze pentru UNESCO.

Oficialii români sunt încrezători că situl din România va fi protejat de UNESCO, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, anunța săptămâna trecută că dosarul Roșia Montană poate fi aprobat în proporție de 99%. "Se cam știe care e cursul aceste integrări în patrimoniul internațional UNESCO. Vorbim de parafare, practic trebuie oficializată această integrare, nu există acolo anumite dubii dacă ar trebui sau nu integrat în patrimoniul internațional UNESCO din partea lor”, a spus el.

Startupul de automobile electrice Rivian a atras 2,5 miliarde de dolari într-o rundă de finanțare condusă de Amazon, Ford și T. Rowe Price CITEȘTE ȘI Startupul de automobile electrice Rivian a atras 2,5 miliarde de dolari într-o rundă de finanțare condusă de Amazon, Ford și T. Rowe Price

Și vicepremierul Dan Barna a afirmat că este foarte încrezător că Roșia Montană va deveni monument protejat UNESCO, la finalul acestei veri.

Dan Barna a fost întrebat duminică, în cadrul emisiunii Insider Politic de la Prima TV, dacă premierul Florin Cîțu va retrage Roșia Montana de pe lista UNESCO. "Poziția este una foarte clară, reprezentanții noștri în ședință au un mandat foarte clar de susținere a listării Roșia Montană la UNESCO și eu cred că până la finalul acestei zile vom avea această veste bună că Roșia Montană devine un obiectiv de patrimoniu UNESCO", a explicat Dan Barna.

Duminică, situri culturale din China, India, Iran și Spania au fost fost incluse în Lista Patrimoniului Mondial: orașul Quanzhou, China, Templul Ramappa, India, Calea ferată trans-iraniană, promenada Paseo del Prado and Buen Retiro, Spania.

Candidaturile dosarelor la UNESCO vor fi discutate până în 28 iulie.  

viewscnt
Afla mai multe despre
rosia montana
unesco