Deficit de vaccinuri antigripale în orașe europene, din cauza cererii mari

Deficit de vaccinuri antigripale în orașe europene, din cauza cererii mari
scris 23 oct 2020

Creșterea cererii pentru vaccinuri antigripale a condus la deficite în unele orașe europene, amplificând riscul producerii unei posibile duble epidemii, de gripă și de Covid-19, transmite Reuters.

Multe guverne au mărit comenzile de vaccinuri antigripale în acest an și au lansat campanii de încurajare a oamenilor să se vaccineze, scrie News.ro

Urmărește-ne și pe Google News
INFOGRAFIC Românii, pe ultimele locuri în lume în ceea ce privește intenția de vaccinare anti-covid CITEȘTE ȘI INFOGRAFIC Românii, pe ultimele locuri în lume în ceea ce privește intenția de vaccinare anti-covid

Obiectivul este ca vaccinările să aibă loc mai devreme decît de obicei și să acopere o parte mai mare din populația continentului de 450 de milioane de persoane, pentru a reduce povara asupra serviciilor de sănătate.

Producători mari, cum ar fi GlaxoSmithKline, Sanofi, Abbot și Seqirus, au mărit livrările în Europa, în medie cu 30%, anticipând cererea mai mare. Companiile produc la capacitate maximă și nu pot satisface cererea suplimentară în totalitate, a anunțat Vaccines Europe,, care reprezintă producătorii.

Interviurile realizate cu cel puțin 10 oficiali guvernamentali și municipali, precum și cu experți medicali au arătat că sistemele din orașe mari, precum Varșovia, au probleme din cauza cererii anticipate mari, ceea ce provoacă întârzieri și deficite temporare.

”Anul acesta pacienții vin tot timpul și întreabă despre vaccinuri, mai mult de 10 persoane în fiecare zi”, a spus Grazyna Lenkowska-Mielniczuk, director la farmacia Apteka Non Stop din districtul Wola din Varșovia.

”Furnizorii ne spun același lucru pe care îl spunem și noi pacienților: că nu există vaccinuri și trebuie să așteptăm.

Sezonul gripal european începe în octombrie, iar numărul infecțiilor crește de obicei între mijlocul lunii noiembrie și începutul lunii decembrie, potrivit datelor Centrului european pentru prevenirea și controlul bolilor.

Virusurile gripale sezoniere provoacă între 4 milioane și 50 de milioane de infecții în fiecare an și până la 70.000 de europeni mor din cauze legate de gripă, în special în rândul adulților în vârstă și al grupurilor cu risc.

Măsurile de precauție pentru reducerea transmiterii COVID-19, cum ar fi distanțarea socială, purtarea măștilor și spălarea mâinilor, pot ajuta la reducerea infecțiilor în acest sezon.

BCR explică decizia de a permite accesul în sucursale doar cu programare: “Clienții au fost toți mulțumiți. Aproape jumătate din ei nu trebuiau să vină la bancă” CITEȘTE ȘI BCR explică decizia de a permite accesul în sucursale doar cu programare: “Clienții au fost toți mulțumiți. Aproape jumătate din ei nu trebuiau să vină la bancă”

Anul acesta a existat o transmitere gripală ”foarte limitată” în emisfera sudică din acest motiv, a declarat Sylvie Briand, directorul Global Infectious Hazard Preparedness din cadrul Organizației Mondiale a Sănătății, într-un briefing săptămâna trecută.

Chiar și așa, infecțiile cu coronavirus, în creștere pe tot continentul, l-au determinat pe comisarul european pentru Sănătate Stella Kyriakides să avertizeze luna trecută despre riscul unei ”unei duble epidemii de COVID-19 și de gripă”.

Experții medicali solicită ca mai mulți oameni să fie vaccinați pentru a preveni o criză mai profundă.

”Este nevoie de prevenirea unui val dublu de epidemii, gripă plus COVID-19”, a spus Clemens Wendtner, medic șef de infecțiologie și medicină tropicală la Clinica Schwabing din München, care recomandă persoanelor cu vârsta sub 60 de ani să se vaccineze în acest an.
Ministerul Sănătății din Polonia a anunțat că a cumpărat 3 milioane de doze de vaccin în acest an și că va cumpăra mai multe dacă va fi necesar - începând de marți a primit 1,6 milioane de doze.

Dar vaccinurile  Influvac Tetra produs de Mylan și Vaxigrip Tetra produs de Sanofi sunt disponibile doar în 1% din farmaciile din Polonia, potrivit gdziepolek.pl, un site polonez care ajută pacienții să găsească cea mai apropiată farmacie care deține un medicament pe care îl caută.

Fluarix Tetra al GSK nu este disponibil, iar Fluenz Tetra al AstraZeneca este disponibil în 5% din farmacii, a arătat site-ul web.

O purtătoare de cuvânt a Mylan a spus că firma a reușit să-și îndeplinească angajamentele de aprovizionare în Polonia și monitorizează nivelurile de aprovizionare. Un purtător de cuvânt al AstraZeneca a declarat că compania nu este la curent cu problemele de aprovizionare.

În Belgia, o treime din vaccinurile comandate nu au fost încă livrate și unele vor ajunge mai târziu decât de obicei, potrivit agenției pentru medicamente. Guvernul a rezervat aproape 3 milioane de vaccinuri anul acesta, cu 10% mai multe decât anul trecut.

În Klagenfurt, un oraș din sudul Austriei cu 100.000 de locuitori, autoritățile au anunțat că au făcut comanda obișnuită pentru vaccinuri în ianuarie și că au încercat fără succes să își mărească cota în momentul declanșării pandemiei.

”Există deja o penurie gravă de vaccinuri antigripale în toată Austria și o nevoie acută de acțiune”, a spus consilierul Franz Petritz.

Guvernul austriac a comandat 1,25 milioane de doze de vaccin pentru populația sa de aproape 9 milioane, cu 60% mai multe față de anul trecut, a anunțat Ministerul Afacerilor Sociale.

Vaccinurile au început să sosească abia de la jumătatea lunii septembrie și durează până ajung la centrele de vaccinare din întreaga țară, potrivit ministerului, adăugând că nu este clar dacă vor fi necesare mai multe.

Având în vedere timpul lung necesare pentru producerea vaccinurilor antigripale, producătorii au făcut toate eforturile posibile pentru a crește producția în circumstanțe excepționale, a arătat Vaccines Europe. Dar capacitatea de a face mai mult acum este limitată.

ULTIMA ORĂ Operațiunea Enescu a eșuat. CEZ a ajuns la un acord cu Macquarie pentru vânzarea activelor din România. CSAT are ultimul cuvânt CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Operațiunea Enescu a eșuat. CEZ a ajuns la un acord cu Macquarie pentru vânzarea activelor din România. CSAT are ultimul cuvânt

Alocarea dozelor către țări are loc de obicei cu un an sau mai mult înainte de un sezon gripal, iar producția pentru emisfera nordică începe la începutul lunii martie.

Durata scurtă de valabilitate face, de asemenea, dificilă adaptarea la circumstanțe neprevăzute, a spus o purtătoare de cuvânt a GSK.

Compania caută să producă și să distribuie mai multe vaccinuri pentru 2020 și anii următori, dar se așteaptă ca cererea să depășească în continuare capacitatea de producție.

Sanofi și AstraZeneca livrează volume record și au pus la dispoziție o cantitate suplimentară, au spus purtătorii de cuvânt ai producătorilor de medicamente.

Cererea de doze de vaccin antigripal a crescut în Italia cu peste 40% față de anul trecut, la 17 milioane, a declarat Massimo Scaccabarozzi, președintele asociației companiilor farmaceutice italiene.

Dar unele autorități locale au început să comande vaccinuri abia în această lună.

”Am atins deja limita posibilităților noastre industriale. Nu știu dacă și în ce măsură va fi posibilă creșterea în continuare a cantității dacă vor exista alte cereri, a spus Scaccabarozzi”.

viewscnt
Afla mai multe despre
vaccinuri antigripale
covid-19