Valoarea nominală a unui tichet de masă va fi, începând cu semestrul al II-lea al acestui an, respectiv de la 1 iulie, de până la 30 de lei, față de cel mult 20 lei în prezent, a stabilit Parlamentul, prin adoptarea unui proiect de lege în acest sens.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Proiectul mai prevede că angajatorii pot acorda suplimentar, în luna iulie 2022, tichete de masă având valoarea corespunzătoare diferenței dintre valoarea stabilită, de până la 30 lei/tichet de masă/zi, și valoarea acordată în luna iunie 2022 corespunzător zilelor lucrate în această lună.
Printr-o altă prevedere a proiectului adoptat, organizațiile sindicale legal constituite pot acorda din fonduri proprii, ocazional, tichete cadou membrilor proprii care nu au calitatea de angajați ai organizației sindicale. Frecvența acordării tichetelor cadou și valoarea lor se stabilesc de către conducerea organizației sindicale.