DECIZIE Toate clădirile publice, școlile, piețele, stațiile CFR - obligate să aibă parcare pentru biciclete. Amenzi în caz contrar

DECIZIE Toate clădirile publice, școlile, piețele, stațiile CFR - obligate să aibă parcare pentru biciclete. Amenzi în caz contrar
scris 20 oct 2020

Toate clădirile publice sau de utilitate publică, de stat sau private, vor trebui dotate cu structuri metalice care să permită parcarea a cel puțin 10 biciclete și montarea, pe perioada staționării acestora, a dispozitivelor antifurt. În caz contrar, vor fi aplicate amenzi de până la 4.000 de lei, prevede un proiect de lege adoptat de Parlament, prin votul final al deputaților.

Proiectul a fost inițiat de PNL și are în vedere promovarea utlizării bicicletelor ca mijloc de transport prin facilitarea parcării acestora în spații publice. Guvernul Orban, însă, a arătat că nu susține proiectul pentru că ar avea un impact bugetar negativ, nu are norme clare și chiar ar fi susceptibil de neconstituționalitate.

Urmărește-ne și pe Google News

Inițiativa a fost aprobată anul trecut prin votul unanim al senatorilor, iar acum și prin votul în uninamitate al deputaților, urmând a intra în vigoare după promulgarea de către șeful statului.

FOTO Mesaj RO-ALERT pentru bucureșteni - Atenție! Masca este obligatorie în spațiile deschise și în cele închise! Respectați măsurile sanitare! CITEȘTE ȘI FOTO Mesaj RO-ALERT pentru bucureșteni - Atenție! Masca este obligatorie în spațiile deschise și în cele închise! Respectați măsurile sanitare!

Propunerea legislativă viza dotarea clădirilor publice sau de utilitate publică, piețelor agroalimentare, târgurilor, autogărilor și stațiilor de cale ferată, care deservesc trafic de călători, cu structuri metalice care să permită parcarea concomitentă a minimum 10 biciclete, cât și montarea pe perioada staționării acestora a unor dispozitive antifurt. 

Deputații au inclus, însă, în forma finală a proiectului, și unitățile din învățământul preuniversitar de stat.

Costurile lucrărilor necesare realizării acestor parcări urmează a fi suportate din bugetele autorităților administrației publice centrale sau locale, respectiv din sursele proprii ale persoanelor juridice cu capital privat sau de stat, după caz.

Proiectul mai prevede că autoritățile administrației publice locale și centrale, cât și persoanele juridice cu capital privat sau de stat sunt obligate să includă reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale în comisiile de recepție a parcărilor de biciclete.

ULTIMA ORĂ DECIZIE Cursurile școlare față în față întrerupte, ca și pentru creșe și universități, măștile devin obligatorii și în spații deschise inclusiv pentru copii, pornind de la vârsta de 5 ani CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ DECIZIE Cursurile școlare față în față întrerupte, ca și pentru creșe și universități, măștile devin obligatorii și în spații deschise inclusiv pentru copii, pornind de la vârsta de 5 ani

În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a legii, Guvernul va emite norme metodologice de aplicare, iar în termen de 180 de zile de la intrarea în vigoare a normelor metodologice, autorităților administrației publice centrale sau locale și persoanele juridice cu capital privat sau de stat vor trebui să respecte prevederile legii.

Nerespectarea realizării de parcări pentru biciclete va constitui contravenție și va fi sancționează cu amendă cuprinsă între 2.000 și 4.000 de lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
biciclete
parcare
cladiri
public
proiect
lege
amenda
cost
parlament