Autoritățile au decis să permită prezența fizică la școală a elevilor indiferent de rata de infectare, cu criterii clare pentru suspendarea orelor în funcție de numărul de cazuri și cu teste rapide de salivă, pentru monitorizarea situației epidemilogice. În cazul unei incidențe a cazurilor de COVID-19 de peste 6 la mie, magazinele vor fi închise doar la 22.00, iar nunțile și botezurile au limită de participanți cu condiția vaccinării sau să fi trecut prin boală, neexistând opțiunea testării. Masca devine obligatorie în spațiile publice închise.
Restaurantele, cinematografele, barurile, cluburile, instituțiile de spectacol sau sălile de sport rămân deschise până la 50% din capacitatea maximă, în localitățile cu rată de infectare cu peste 6 la mie, doar pentru cei vaccinați sau trecuți prin boală.
Organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive etc.) la interior sau exterior, poate fi realizată doar în intervalul orar 5,00-24,00, cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dar nu mai mult de 200 de persoane și doar dacă acestea sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180- a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.
Organizarea de mitinguri și demonstrații poate fi realizată, în intervalul orar 5,00-24,00, cu un număr de participanți de maximum 100 de participanți, doar dacă sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARSCoV-2 și sunt asigurate măsuri pentru purtarea măștii de protecție
DECIZIILE
(1) Modificarea și completarea măsurilor adoptate pentru prevenirea răspândirii și controlul infecțiilor generate de virusul SARS-CoV-2, valabile pe perioada stării de alertă, la nivelul localităților în care incidența cumulată a cazurilor, în ultimele 14 zile este mai mare de 6/1000 de locuitori, astfel:
a) desfășurarea competițiilor sportive organizate în spații închise sau deschise, poate fi realizată, doar în intervalul orar 5,00-24,00, cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARSCoV-2 și sunt asigurate măsuri pentru purtarea măștii de protecție precum și o distanță de minimum 1 metru între spectatori;
CITEȘTE ȘI Un nou studiu IRES identifică factorii-cheie pentru trecerea consumatorilor români de la fumat la produse cu risc redusb) organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte poate fi realizată, doar în intervalul orar 5,00-24,00, cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARSCoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2 și este asigurată purtarea măștii de protecție;
c) organizarea și desfășurarea activității instituțiilor publice sau private de cultură care administrează spații special destinate activităților cultural-artistice în aer liber poate fi realizată, doar în intervalul orar 5,00-24,00, cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2 și sunt luate măsuri pentru purtarea măștii de protecție, asigurarea unei suprafețe minime de 4 mp pentru fiecare persoană, precum și cu respectarea normelor de protecție sanitară;
d) organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in poate fi realizată, doar în intervalul orar 5,00-24,00, dacă ocupanții unui autovehicul sunt membrii aceleiași familii sau reprezintă grupuri de până la 4 persoane, dacă toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2;
e) organizarea și desfășurarea în spații deschise a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale poate fi realizată, doar în intervalul orar 5,00-24,00, cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2 și este asigurată purtarea măștii de protecție;
f) organizarea și desfășurarea activităților recreative și sportive desfășurate în aer liber se poate realiza, doar în intervalul orar 5,00-24,00, cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună, dacă toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2;
CITEȘTE ȘI Era predictibil falimentul City Insurance?g) organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive etc.) la interior sau exterior, poate fi realizată doar în intervalul orar 5,00-24,00, cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dar nu mai mult de 200 de persoane și doar dacă acestea sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2;
h) organizarea de cursuri de instruire și workshop-uri pentru adulți, inclusiv cele pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene poate fi realizată la interior sau exterior, doar în intervalul orar 5,00-24,00, cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARSCoV-2, și sunt asigurate măsuri pentru purtarea măștii de protecție și o suprafață de minimum 2mp pentru fiecare persoană;
i) organizarea de conferințe poate fi realizată la interior sau exterior, doar în intervalul orar 5,00-24,00, cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, și sunt asigurate măsuri pentru purtarea măștii de protecție și o suprafață de minimum 2mp pentru fiecare persoană;
CITEȘTE ȘI Back to School 2021: ce au făcut școlile diferitj) organizarea de mitinguri și demonstrații poate fi realizată, în intervalul orar 5,00-24,00, cu un număr de participanți de maximum 100 de participanți, doar dacă sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARSCoV-2 și sunt asigurate măsuri pentru purtarea măștii de protecție;
k) organizarea activității cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, inclusiv în interiorul centrelor comerciale, precum și la terase, poate fi realizată cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, doar în intervalul orar 5,00-24,00, dacă toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2;
l) organizarea activității operatorilor economici desfășurată în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness poate fi realizată, doar în intervalul orar 5,00-24,00, cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARSCoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană;
m) organizarea activității operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, doar în intervalul orar 5,00-24,00, dacă toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2;
n) organizarea activității operatorilor economici de administrare a piscinelor interioare poate fi realizată, doar în intervalul orar 5,00-24,00, cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARSCoV-2;
o) organizarea activității operatorilor economici care administrează locuri de joacă pentru copii poate fi realizată, doar în intervalul orar 5,00-24,00, cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2;
p) organizarea activității operatorilor economici care administrează săli de jocuri poate fi realizată cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, doar în intervalul orar 5,00-24,00, dacă toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.
(2) Activitățile prevăzute la alin. (1) sunt permise doar în localitățile unde nu este instituită carantina zonală conform prevederilor legale.
(3) Condițiile pentru participarea la activitățile prevăzute la alin. (1) nu se aplică copiilor cu vârsta mai mică sau egală cu 12 ani.