Danemarca, prima țară care a abandonat AstraZeneca, renunță și la Johnson & Johnson

Danemarca, prima țară care a abandonat AstraZeneca, renunță și la Johnson & Johnson
scris 3 mai 2021

Danemarca, prima țară care a renunțat la vaccinul de la AstraZeneca contra Covid-19 în aprilie, a anunțat că va face același lucru cu cel de la Johnson & Johnson din cauza posibilelor efecte secundare grave, în ciuda aprobării de către Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) și OMS pentru a-l folosi.

"Autoritatea națională de sănătate daneză a concluzionat că avantajele folosirii vaccinului contra Covid-19 de la Johnson & Johnson nu depășesc riscul unui posibil efect secundar la persoanele care primesc vaccin. În consecință, (ea) va continua programul danez de vaccinare în masă contra Covid-19 fără serul de la Johnson & Johnson", se arată într-un comunicat, citat de AFP, arată news.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Fulfilment by eMAG, instrumentul de un milion de euro care ajută antreprenorii să se concentreze pe creșterea afacerii CITEȘTE ȘI Fulfilment by eMAG, instrumentul de un milion de euro care ajută antreprenorii să se concentreze pe creșterea afacerii

Danemarca, care a fost între primele țări din lume care a luat această decizie, nu a autorizat niciodată vaccinul, comercializat în Europa de Janssen, o filială a J&J.

Această decizie va încetini cu patru săptămâni campania de imunizare în curs din țara nordică, unde epidemia este considerată "sub control" și unde "majoritatea persoanelor cu risc și cele din domeniul sanitar au fost vaccinate.

Dacă ar ajunge roboții să dea consultanță, ce vor mai face oamenii? Despre viitorul consultanței, ce cred liderii PwC (III) CITEȘTE ȘI Dacă ar ajunge roboții să dea consultanță, ce vor mai face oamenii? Despre viitorul consultanței, ce cred liderii PwC (III)

Potrivit ultimului bilanț, 11,5% din 5,8 milioane de danezi sunt vaccinați complet și 23,4% au primit prima doză.

În prezent, patru vaccinuri sunt autorizate în UE: Pfizer-BioNTech, Moderna, AstraZeneca și Johnson&Johnson - ultimele două sub anumite condiții de vârstă în mare parte din țările europene.

Studiu EY: Companiile raportează scăderi ale cifrei de afaceri, însă doar 19% și-au revizuit politica de prețuri de transfer CITEȘTE ȘI Studiu EY: Companiile raportează scăderi ale cifrei de afaceri, însă doar 19% și-au revizuit politica de prețuri de transfer

În aprilie, autoritatea americană de reglementare a suspendat folosirea vaccinului Johnson&Johnson după apariția unor cazuri rare de tromboză.

În Europa, EMA a estimat că beneficiile vaccinului sunt mai mari decât riscurile.

Danemarca a comandat 8,2 milioane de doze din acest vaccin, dintre care primele au fost primite la mijlocul lunii aprilie.

viewscnt
Afla mai multe despre
danemarca
johnson