Inspectoratul Școlar al Municipiului București anunță că în toate unitățile de învățământ, de stat și particular, cursurile vor fi suspendate vineri, în contextul vizitei Papei Francisc în Capitală. De asemenea, unitățile de învățământ pot decide să suspende cursurile și joi, în acest caz urmând să informeze ISMB.
Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) anunță că, având în vedere vizita Papei Francisc la București, din 31 mai, Comandamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Primăriei Municipiului București împreună cu Ministerul Educației Naționale și Inspectoratul Școlar București, în urma consultărilor comune din 27 mai, au propus suspendarea orelor de curs în toate unitățile de învățământ preuniversitar, de stat și particular, în ziua de 31 mai, scrie News.ro.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
"Pentru organizarea în condiții de siguranță a acțiunii, unitățile de învățământ au posibilitatea de a analiza oportunitatea suspendării orelor de curs și în data de 30 mai 2019, cu aprobarea Consiliilor de Administrație. Aceste unități vor informa în scris Inspectoratul Școlar al Municipiului București, până miercuri, 29 mai 2019", mai scrie în comunicat.
Lista nominală a școlilor aflate în această situație va fi afișată public, miercuri, pe site-ul Inspectoratului Școlar al Municipiului București, www.ismb.edu.ro.