Traficanții foloseau cartele prepay ca să nu fie identificați de polițiști, iar în timpul discuțiilor cu potențialii consumatori vorbeau codat și de cele mai multe ori se limitau doar la stabilirea locului întâlnirii.
Tribunalul Brăila a condamnat o grupare infracțională la pedepse cuprinse între 4 ani și 5 ani și 6 luni de închisoare cu executare efectivă pentru trafic de droguri de mare risc. Cei care au cumpărat droguri de la traficanți, fiind vorba de 11 persoane, au primit pedepse cuprinse între 6 luni și an și 6 luni de închisoare, cu suspendarea executării. Decizia instanței nu este definitivă, arată Adevărul.
500 de lei - gramul de cocaină
Potrivit DIICOT, traficanții au vândut cantități impresionante de cocaină în Galați și Brăila. Pentru că erau foarte greu de prins, procurorii au autorizat folosirea mai multor investigatori sub acoperire, care au cumpărat în mai multe rânduri droguri de la dealeri și au aflat în cele din urmă modul de operare al acestora.
CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Noi măsuri pregătite de Guvern pentru a stimula vaccinarea„Acționând în baza ordonanței, în data de 22.11.2018, în jurul orei 22.30, colaboratorul sub acoperire s-a întâlnit cu tânărul cunoscut sub apelativul „G.”, pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Brăila și a cumpărat de la acesta o doză ambalată în folie din plastic de culoare albastră, ce conținea o substanță pulverulentă de culoare albă, cu suma de 500 de lei. Inculpatul G.M. i-a precizat colaboratorului faptul că deține o cantitate importantă de cocaină pe care dorește s-o comercializeze și că îl poate contacta oricând pentru realizarea unor tranzacții, cu precizarea ca discuțiile telefonice să fie codate, fără a se face referire la cantități și sume de bani, pentru a nu atrage atenția organelor de poliție. Substanța procurată de colaboratorul investigatorului a fost supusă unei testări preliminare, reacționând pozitiv pentru cocaină.
Cantitatea de 0,65 grame rămasă în urma efectuării analizelor de laborator a fost depusă la Camera de corpuri delicte a IGPR, cu dovada din data de 28.01.2020”, se arată în rechizitoriul trimis instanței.
CITEȘTE ȘI VIDEO Ora de Profit.ro: Cel mai bine plătit job al săptămânii. Poți primi 450 de euro pe ziConsumatorii, atrași în afacerea cu droguri Traficanții foloseau cartele prepay și vorbeau mereu codat, stabilind doar locul de întâlnire, fără să facă referire la droguri și bani. Mulți din consumatorii de droguri au fost convinși de traficanți, dar și de sumele mari de bani pe care le obțineau din vânzarea de cocaină să devină dealeri pentru gruparea infracțională.