Circa 61% dintre persoanele infectate cu noul coronavirus în Austria până la jumătatea lunii octombrie nu au fost niciodată înregistrate oficial în rândul celor testate pozitiv, potrivit unui studiu de seroprevalență prezentat vineri, care mai estimează la circa 4,7% procentul populației austriece care a trecut prin boala COVID-19, relatează agenția EFE.
Aceasta este prima cercetare privind nivelul de anticorpi al populației efectuată în Austria de la începutul pandemiei și ea reflectă numărul ridicat al cazurilor reale de COVID-19 față de cel al cazurilor confirmate prin teste, precum și timpul foarte îndelungat de care ar fi nevoie pentru atingerea unei imunității de grup în lipsa vaccinării, arată Agerpres.
Potrivit studiului, efectuat de Universitatea de Medicină din Viena împreună cu institutul austriac de statistică, aproximativ jumătate dintre austriecii care nu au fost cunoscuți ca fiind infectați cu virusul SARS-CoV-2 spun că nu au resimțit niciun simptom al bolii ori au avut doar o simptomatologie ușoară. De fapt, până ce li s-au descoperit anticorpii prin această cercetare, mulți nici nu au crezut că ar fi fost infectați.
CITEȘTE ȘI Avantaj Client 8.087 euro TVA inclus pentru Sprinter 314 CDI Furgon, 11 mc, cu tracțiune față. Îndreaptă-te spre reușită!Aceste date se bazează pe analizele serologice efectuate până la jumătatea lunii octombrie pe un eșantion de 2.229 de persoane cu vârste de peste 16 ani. Numărul total al cazurilor de COVID-19 confirmate prin teste în Austria este până în prezent de 316.581.